Fostul candidat la funcţia de preşedinte al României, Călin Georgescu, este cercetat de Comisia de Etică Universitară a Politehnicii Bucureşti pentru eventuale abateri de la etica şi deontologia universitară. O decizie în acest caz nu poate fi dictată încă din cauză că Georgescu s-a suspendat din funcţie. Rectorul Politehnicii, Mihnea Costoiu, a confirmat, pentru News.ro, o sesizare împotriva lui Călin Georgescu, depusă pe 5 decembrie 2024.
Fostul candidat suveranist este lector la Piteşti din 2021, iar în sesizare erau punctate aspecte legate atât de poziţiile publice ale acestuia, cât şi de parcursul profesional.
Conform Legii 199/2023, "orice persoană poate sesiza comisia de etică universitară din instituţia de învăţământ superior cu privire la săvârşirea unei fapte ce poate constitui abatere de la etica şi deontologia universitară", mai notează sursa menţionată.
Codul Muncii spune însă că nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sub sancţiunea nulităţii absolute.
"La data sesizării CEU, domnul Călin Georgescu avea contractul individual de muncă suspendat până pe data de 6 februarie 2025. Ulterior, contractul de muncă al domnului Călin Georgescu a fost suspendat până la sfârşitul anului universitar 2025 - 2026", arată rectorul Politehnicii, Mihnea Costoiu, în răspunsul oferit sursei menţionate anterior.
Costoiu a adăugat: "Suspendarea contractului individual de muncă reprezintă o împrejurare obiectivă care afectează desfăşurarea procedurii faţă de persoana vizată. De asemenea, având în vedere că verificările CEU pot produce consecinţe juridice în raport cu statutul profesional al persoanei vizate, se impune respectarea garanţiilor procedurale privind dreptul la apărare şi caracterul contradictoriu al cercetării.
Prin urmare, pe durata suspendării contractului individual de muncă, CEU nu poate continua cercetarea pe fond şi nu poate adopta o hotărâre finală în dosarul care îl priveşte pe domnul Călin Georgescu, întrucât o asemenea procedură ar presupune desfăşurarea unor acte procedurale care implică persoana cercetată şi raportul său juridic cu universitatea".
Când va fi dat un verdict
"În concluzie, vă comunicăm că situaţia domnului Călin Georgescu a făcut obiectul unei sesizări adresate CEU, înregistrată la data de 5.12.2024, însă procedura nu este finalizată printr-o hotărâre asupra fondului.
După încetarea suspendării contractului individual de muncă, CEU va putea relua şi finaliza procedura, cu respectarea Legii nr. 199/2023, a Codului - cadru de etică şi deontologie universitară, al regulamentelor interne aplicabile şi a Codului Muncii", a mai spus Mihnea Costoiu.