Presa din statul american Alaska tratează cel mai important subiect de pe glob la și altele. Summitul care va avea loc vineri, la baza militară Elmendorf din Alaska, dintre Donald Trump și Vladimir Putin este relatat sumar și nu ține prima pagină a surselor media din Alaska. Însă, care este subiectul principal?
În ultimele 24 de ore, subiectele principale tratate de presa scrisă din Alaska sunt topirea ghețarilor din Juneau, care provoacă inundații și a dus la evacuări, migrația elanilor sau distrugerea habitatului morselor.
Topirea ghețarilor, migrația elanilor și soarta morselor
Marți dimineață, oficialii locali au trimis mesaje de avertizare pe telefoanele mobile din orașul Juneau, alertând locuitorii că lacul îndiguit de la coada ghețarului Mendenhall a depășit cota de urgență, iar o viitură va lovi casele din Valea Mendenhall. Se așteaptă ca inundațiile de pe râul Mendenhall să atingă aproape 5,2 metri până miercuri, ceea ce este chiar mai mare decât nivelul record de anul trecut de 4,5 metri.
Potrivit primăriei din Juneau, clădirile din zona inundabilă - inclusiv biblioteca, piscina și zona de campare - au fost evacuate.
„Era haos, a venit de nicăieri”, a relatat un locuitor din Juneau, potrivit Alaska Public Media.
Un alt subiect care a luat fața Summitului Trump-Putin este cel referitor la migrația elanilor. Potrivit unui studiu publicat de Alaska Public Media, drumurile au modificat semnificativ o parte din comportamentul turmei de caribu din vestul Arcticii și le-au întârziat migrațiile. Turma are una dintre cele mai mari migrații terestre de pe planetă. Turma arctică vestică a fost cândva cea mai mare din Alaska, iar un caribou individual din turmă putea călători peste 4.800 km în fiecare an. Dar, în ultimele două decenii, turma a scăzut cu aproape 70% - de la o jumătate de milion la aproximativ 152.000 de animale în 2023.
De asemenea, schimbările climatice care afectează habitatul morselor îi preocupă pe americanii din Alaska. Totuși, surprinzător, subiectul are legătură cu războiul din Ucraina. Cercetarea morselor este unul dintre numeroasele domenii în care oamenii de știință ruși și americani, precum și experții indigeni, obișnuiau să colaboreze. Invazia Ucrainei de către Rusia în 2022 a pus o presiune asupra relațiilor dintre țări – și asupra colaborărilor în cercetare, scrie agenția de presă din Alaska.
În Alaska, morsele femele se odihnesc în mod tradițional pe gheața marină. Însă această tendință se schimbă, potrivit lui Anthony Fischbach, biolog specializat în fauna sălbatică la USGS, care a condus studii asupra populației de morse.
„După 2007, lucrurile s-au schimbat cu adevărat, gheața marină s-a disipat în aproape toți anii”, a spus Fischbach. „Aceasta a fost o schimbare fundamentală în comportamentul lor.”
Fischbach a spus că acum, marea majoritate a femelelor și a animalelor tinere din populația de morse din Pacific – zeci de mii – vin pe plajele din Point Lay și se hrănesc timp de câteva săptămâni înainte de a migra în Rusia.
Ce scrie presa din Alaska despre Summitul Trump-Putin
Totuși, presa din Alaska alocă câteva articole pentru întâlnirea crucială de vineri dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Unul dintre ele este o trecere în revistă a întâlnirilor dintre președinți americani și omologi străini pe teritoriul Alaskăi.
Președintele Ronald Reagan și Papa Ioan Paul al II-lea s-au întâlnit pe Aeroportul Internațional Fairbanks în mai 1984.
În septembrie 1971, președintele Richard Nixon s-a întâlnit cu împăratul Hirohito al Japoniei la baza aeriană Elmendorf din Anchorage. Cinci mii de spectatori au umplut un hangar pentru a-l urmări pe Nixon cum îl întâmpină pe împărat, a cărui oprire în Anchorage în drumul său spre Europa a durat mai puțin de două ore.
Mai recent, Trump și fostul președinte Joe Biden au făcut opriri de realimentare la Baza Comună Elmendorf-Richardson de numeroase ori. În timpul acestor vizite, nu au părăsit baza.
Proteste așteptate începând de joi
ONG-ul „Stand Up Alaska” intenționează să organizeze un protest înaintea viitoarei întâlniri dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, summit planificat să aibă în acest stat nord-vestic al SUA, potrivit unui comunicat al organizației neguvernamentale.
Mitingul, programat pentru 14 august în Anchorage, cel mai mare oraș din Alaska, este organizat pentru a protesta față de „prezența unui criminal de război internațional” și pentru a arăta solidaritatea cu Ucraina, a precizat ONG-ul.