Antena 3 CNN Externe Cel mai avansat portavion al SUA a ajuns în largul coastelor Venezuelei

Cel mai avansat portavion al SUA a ajuns în largul coastelor Venezuelei

M.L.
1 minut de citit Publicat la 09:03 17 Noi 2025 Modificat la 09:13 17 Noi 2025
Portavionul dispune de patru escadrile de aviatie.Foto: Profimedia Images

Statele Unite au anunțat duminică sosirea portavionului USS Gerald Ford în Marea Caraibilor, oficial ca parte a operațiunilor de luptă împotriva traficului cu droguri, dar care survine pe fondul creșterii tensiunilor cu Venezuela, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Un comunicat a Comandamentului american pentru America Latină și Caraibe (Southcom) indică localizarea grupului aeronaval.

USS Gerald Ford, cel mai avansat portavion al forțelor navale americane, transportă patru escadrile de avioane de luptă și este însoțit de trei distrugătoare echipate cu lansatoare de rachete.

Grupul aeronaval 'își va uni forțele cu cele deja prezente în Marea Caraibilor', printre care se numără de asemenea un grup amfibiu și o unitate de pușcași marini, se mai arată în comunicatul Southcom.

Statele Unite mențin din luna august o prezență militară semnificativă în Marea Caraibilor, unde au desfășurat cel puțin șase nave de război, oficial pentru a combate traficul de droguri în direcția SUA.

Aviația militară americană a efectuat în ultimele săptămâni circa 20 de atacuri aeriene în Caraibe și Pacific împotriva unor ambarcațiuni despre care Washingtonul susține că ar transporta droguri, atacuri soldate cu cel puțin 76 de morți.

Venezuela acuză Washingtonul că folosește traficul de droguri ca pretext pentru a impune o schimbare de regim la Caracas, cu obiectivul de a pune mână pe bogatele resurse de petrol ale Venezuelei.

Președintele american Donald Trump, care a autorizat operațiuni clandestine ale CIA în Venezuela, a dat declarații ambigue despre intențiile sale. El a susținut că zilele președintelui venezuelean Nicolas Maduro sunt numărate, dar a negat că ar intenționa să ordone o intervenție militară în Venezuela.

În acest context tensionat, armata venezueleană a anunțat săptămâna aceasta o desfășurare 'masivă' în toată țara pentru a fi pregătită de luptă împotriva 'imperialismului' american.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole