Două treimi din ceea ce este considerat primul computer din lume sunt încă pierdute pe fundul Mării Egee, la peste un secol după descoperirea epavei în care a fost găsit, potrivit unor recente cercetări. Mecanismul de la Antikythera, un dispozitiv antic format din roți dințate, pini și cadrane, continuă să-i fascineze pe cercetători, care încearcă să reconstituie cum funcționa și ce s-a întâmplat cu restul componentelor sale, potrivit popularmechanics.com.
Descoperit în anul 1901, mecanismul a deschis drumul uneia dintre cele mai importante investigații arheologice subacvatice, dar epava și comorile găsite la Antikythera au continuat să ascundă numeroase secrete. Mai bine de un secol mai târziu, cercetătorii au revenit la Antikythera, de această dată cu tehnologii moderne de explorare a fundului mării.
› Vezi galeria foto ‹
În timpul unei expediții din septembrie 2014, Foley și colegii săi, arheologi subacvatici, cercetători și specialiști în tehnologie robotică din cadrul Ephorate of Underwater Antiquities (EUA) al Ministerului Elen al Culturii și Sportului și al Australian Centre for Field Robotics, plănuiau să petreacă o săptămână cartografiind epava cu vehicule subacvatice autonome (AUV). Aveau, de asemenea, o echipă de scafandri, echipați cu aparate de respirat cu circuit închis și detectoare de metale, pregătiți să cerceteze fundul mării în căutarea unor artefacte antice.
Apoi urmau să introducă un echipament de scufundare de mare rezistență numit exosuit, în care scafandrii puteau intra pentru a explora adâncimi prea mari pentru scufundările obișnuite.
Foley și echipa sa au reușit să efectueze scufundări doar în patru zile și au folosit costumul voluminos de două ori, înainte ca cerul să se întunece și vânturile puternice să înceapă să sufle.
Deși vremea nefavorabilă le-a dat peste cap planurile, au reușit totuși să realizeze o hartă a epavei cu o rezoluție de trei milimetri și să recupereze o colecție impresionantă de artefacte. În expedițiile ulterioare, Foley și echipa sa au descoperit mai multe statui, o misterioasă armă din plumb de 100 de kilograme, cunoscută sub numele de "delfinul", și un schelet uman aproape complet. Printre obiectele descoperite în epavă cu mai bine de un secol înainte se afla și mecanismul de la Antikythera, considerat un calendar astronomic antic și unul dintre primii precursori ai computerului modern.
Foley își amintește cum, într-o zi deosebit de furtunoasă din timpul expediției din 2014, a privit peste marginea stâncii, urmărind cu uimire cum valurile loveau țărmul în apropierea locului epavei: „Mi-a oferit o imagine foarte bună despre cum trebuie să fi fost condițiile în noaptea sau ziua în care s-a scufundat această navă.”
De-a lungul deceniilor, experții au încercat să reconstituie ce s-a întâmplat exact cu această navă în urmă cu toate acele secole. Deși unele detalii diferă în relatările despre călătoria fatală a navei, rezultatul final rămâne același: la un moment dat, la mijlocul secolului I î.Hr., mecanismul de la Antikythera, considerat primul computer din lume, a ajuns în sedimentele sărate ale Mării Egee. De atunci, matematicieni, ceasornicari, metalurgiști, astrofizicieni și arheologi subacvatici au încercat să înțeleagă acest ansamblu fragmentat, corodat și exasperant de roți dințate, pini și cadrane.
Timp de două milenii, mecanismul a rămas neatins în mormântul său acvatic, la peste 30 de metri sub suprafața apei, în timp ce timpul se scurgea încet, făcând loc nașterii imperiilor, prăbușirii în Evul Mediu timpuriu, apariției regatelor teocratice, formării statelor-națiune și apariției științei moderne.
Este o minune că mecanismul a supraviețuit, date fiind condițiile cu care s-a confruntat în ocean. „Dacă intrați în multe dintre muzeele de arheologie din Europa, toate statuile extraordinare din bronz provin în principal din epave sau din situri aflate sub apă”, explică Foley. În Antichitate, bronzul era valoros. Iar pentru că era maleabil, putea fi reutilizat cu ușurință. „Puteai face o statuie a unui zeu grec, dar, odată ce acea religie ieșea din modă...puteai topi [statuia] și face din ea clopote de biserică sau țevi pentru tunuri”, spune el.
Dar cei 2.000 de ani petrecuți sub apă nu au fost deloc favorabili mecanismului de la Antikythera. Apa de mare bogată în săruri și alți compuși chimici a reacționat cu cantitatea mare de cupru din mecanismul de bronz, corodându-l treptat și înlocuindu-l cu o rocă de culoare verde cunoscută sub numele de atacamit. De-a lungul timpului, mâlul și nisipul s-au acumulat între roțile dințate, solidificându-se în cele din urmă în bucăți de rocă neregulate. Fragmente de lemn găsite printre resturi sugerează că mecanismul era adăpostit într-o ramă din lemn ornamentată.
Dispozitivul este aproape la fel de cunoscut pentru faptul că este incomplet pe cât este pentru complexitatea sa. Aflat în prezent la Muzeul Național de Arheologie din Atena, Grecia, doar o treime din mecanismul de aproximativ dimensiunea unei cutii de pantofi, împărțit în 82 de fragmente de dimensiuni diferite, a fost găsită. Restul s-a pierdut în mare.
La mai bine de un secol de la descoperire, cercetările legate de una dintre cele mai incredibile descoperiri arheologice din istoria omenirii continuă să se amplifice.