Un container pierdut în timpul unei furtuni a transformat aproape 29.000 de rațe, broaște, țestoase și castori din plastic într-un experiment oceanografic accidental. Jucăriile au plutit ani întregi prin Pacific, iar unele au ajuns până în Atlantic.
Pe 10 ianuarie 1992, în timpul unei furtuni puternice, 12 containere au căzut de pe puntea navei portcontainer Ever Laurel, în timp ce aceasta naviga între Hong Kong și Tacoma, Washington. Unul dintre containere transporta 28.800 de jucării de baie din plastic.
Încărcătura era formată din rățuște galbene, castori roșii, broaște verzi și țestoase albastre, fabricate în China și comercializate de compania The First Years. După ce ambalajele din carton au fost distruse de apa oceanului, jucăriile, fiind goale și etanșe, au început să plutească în derivă.
Acesta a fost începutul unui experiment unic pentru oceanografi, relatează Science Blog.
Primele jucării au ajuns în Alaska după câteva luni
Locul și momentul pierderii încărcăturii erau cunoscute cu precizie - 44,7° latitudine nordică și 178,1° longitudine estică -, în Pacificul de Nord.
Câteva sute de jucării au ajuns în apropierea orașului Sitka, din Alaska, în lunile august și septembrie 1992, după ce au parcurs aproximativ 3.200 de kilometri.
Oceanograful american Curtis C. Ebbesmeyer, specializat în urmărirea obiectelor pierdute pe mare, și cercetătorul NOAA W. James Ingraham Jr. au înțeles rapid valoarea științifică a incidentului. Jucăriile reprezentau, practic, un set de „balize” plutitoare a căror origine, dată de lansare și poziție inițială erau cunoscute.
În 1994, cei doi au publicat primele rezultate în revista Eos.
O familie din Alaska a ținut evidența jucăriilor timp de peste un deceniu
Cercetarea a căpătat o nouă dimensiune în 1993, când Dean Orbison și fiul lui, Tyler, au început să noteze sistematic locul și data la care găseau jucării pe plajele din apropierea orașului Sitka.
Au continuat să facă acest lucru mai bine de zece ani.
Până în 2004, cei doi strânseseră și documentaseră 111 jucării, iar în 2005 numărul ajunsese la 124. Printre acestea se aflau toate cele patru tipuri de animale: aproximativ 35% rațe, 26% castori, 21% broaște și 18% țestoase.
Datele au fost comparate cu simulările realizate cu ajutorul modelului OSCURS, un sistem utilizat pentru modelarea curenților oceanici de suprafață din Pacificul de Nord și Marea Bering.
Cercetătorii au introdus în model 70 de jucării virtuale, lansate din același punct și la aceeași dată cu încărcătura reală. Evoluția lor a fost urmărită timp de 11 ani și jumătate.
Rezultatele au arătat că traseul jucăriilor reale putea fi folosit pentru a testa și ajusta modelele privind circulația curenților oceanici.
Jucăriile nu au plutit pur și simplu spre vest. Au făcut „turul” Pacificului
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale fenomenului a fost faptul că multe dintre jucării nu au dispărut după prima lor călătorie către Alaska.
Ele au intrat în Girul Subarctic al Pacificului, un sistem circular de curenți care le-a purtat de-a lungul Insulelor Aleutine, apoi spre Kamceatka și Japonia și, în cele din urmă, înapoi către zona din care plecaseră.
Cercetătorii au estimat că un circuit complet dura aproximativ 2,99 ani.
Acest lucru explică și de ce jucăriile au reapărut pe plajele din apropierea Sitkăi la intervale de câțiva ani. Vârfurile de recuperări au fost înregistrate în 1992, 1994, 1998, 2001 și 2004.
Pe măsură ce numărul jucăriilor rămase în ocean scădea, scădea și numărul celor recuperate, de la 25 în 1994 la doar patru în 2004.
Unele jucării ar fi traversat Oceanul Arctic
Nu toate jucăriile au rămas în Pacific. Conform simulărilor OSCURS, o parte dintre jucării ar fi fost transportate spre nord, prin Strâmtoarea Bering, în Oceanul Arctic. De acolo, unele ar fi fost preluate de banchiză și transportate peste Polul Nord, înainte de a ajunge în Atlanticul de Nord.
În 2003 au fost raportate două observații care ar putea susține această rută: o rață găsită în Maine și o broască observată în Scoția.
Cazul Scoției a atras în mod special atenția, însă cercetătorii au subliniat că dovezile sunt mai puțin solide decât cele din Alaska. Obiectele găsite în Atlantic erau izolate și puternic deteriorate după ani de expunere la soare, gheață și valuri. În plus, era dificil de demonstrat fără dubiu că proveneau chiar din încărcătura pierdută în 1992.
Prin urmare, traseul arctic este compatibil cu modelele oceanografice, dar nu poate fi considerat demonstrat doar pe baza acestor descoperiri.
Un accident maritim a devenit un experiment științific
Povestea celor 28.800 de jucării a oferit cercetătorilor ceva extrem de dificil de obținut în condiții controlate: mii de obiecte plutitoare lansate simultan într-un punct cunoscut și urmărite, uneori, pe parcursul mai multor ani.
Până în 2007, recuperările documentate reprezentau aproximativ 3,3% din încărcătura inițială.
Pentru Ebbesmeyer, jucăriile au devenit o curiozitate, în timp ce au oferit date reale despre modul în care circulă obiectele la suprafața oceanului și despre felul în care curenții pot transporta aceeași încărcătură pe distanțe de mii de kilometri.
Într-un ocean imens și dificil de monitorizat, 28.800 de jucării de plastic au devenit, fără voia nimănui, mici instrumente de măsurare a curenților. Iar povestea lor arată cât de mult timp poate păstra oceanul urmele unui singur accident.