Antena 3 CNN Politică Marcel Vela infirmă zvonul privind candidatura sa pentru funcția de primar general al Capitalei

Marcel Vela infirmă zvonul privind candidatura sa pentru funcția de primar general al Capitalei

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a spus luni seara că nu va candida pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PNL. Partidul are deja un candidat stabilit, a mai spus Vela.

"Vreau să precizez că nu am discutat niciodată acest subiect cu nimeni. Partidul Naţional Liberal s-a pronunţat cu privire la candidatul pentru Primăria Municipiului Bucureşti, aşadar pot spune că este o presupunere, o evaluare, o bănuială sau - pot să spun direct - un zvon care nu este adevărat, care nu confirmă o realitate cotidiană, o realitate administrativ-politică.

PNL şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la candidat, nu am discutat cu nimeni această posibilitate şi, ca să fiu şi mai direct, nu sunt nici măcar teoretic în situaţia în care să fiu într-o asemenea ipostază, nu sunt membru al organizaţiei din Bucureşti. Avem nişte oameni extraordinari în toate organizaţiile de sector, preşedinta filialei Bucureşti, colega mea, doamna Alexandru, este un om extraordinar, sunt suficienţi candidaţi sau există deja înţelegerea, aşa cum ştiţi, şi am şi oficializat-o printr-o decizie a partidului, cum ne organizăm pentru alegerile locale", a afirmat Marcel Vela, la Realitatea Plus. 

Subiecte în articol: Marcel Vela
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare