Antena 3 CNN Actualitate Educație "Ora cu şi pentru animale" ar putea deveni materie opţională în şcolile din toată România. Autorităţile din Ilfov pregătesc documentele

"Ora cu şi pentru animale" ar putea deveni materie opţională în şcolile din toată România. Autorităţile din Ilfov pregătesc documentele

Alina Drăguşin
2 minute de citit Publicat la 18:13 29 Mai 2025 Modificat la 18:15 29 Mai 2025
"Ora cu şi pentru animale" ar putea deveni materie opţională în şcolile din toată România. Autorităţile din Ilfov pregătesc documentele Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Protecția Animalelor CJ Ilfov pregătesc documentația pentru aprobarea opționalului ilfovean "Ora cu și pentru animale" la nivel național. Sursa foto: Facebook / @Protectia Animalelor CJ Ilfov & Getty Images

Respectul față de animale ar putea deveni materie opțională în școlile din toată țara, începând cu anul școlar 2026 - 2027. Inițiativa vine din Ilfov, unde "Ora cu și pentru animale" este deja predată elevilor, iar profesorii spun că lecțiile nu sunt doar despre animale, ci despre bunătate, empatie și responsabilitate. La prima dezbatere națională pe această temă, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Consiliul Județean Ilfov, cadrele didactice au subliniat cât de mult îi ajută pe copii să înțeleagă ce înseamnă grija față de necuvântătoare, a relatat Antena 3 CNN.

"Ora cu și pentru animale" ar putea deveni materie de studiu în şcolile din România. Aşa spun reprezentanţi ai elevilor, ai Ministerului Educației, ai Poliției, administrației locale şi ONG-urilor. Ora cu și pentru animale se studiază în momentul de față, în Ilfov, la clasele a V-a și a VI-a.

"Sunt convins că vă doriţi ca elevii, copiii dumneavoastră, înainte să ştie română, matematică sau o limbă străină, să ştie să fie buni. Empatia este, din punctul meu de vedere, calitatea care face diferenţa. Astăzi sunt extrem de bucuros că încheiem un prim an cu opţionalul «Ora cu și pentru animale». Ştiu că vom continua, ba chiar vom face tot ce ţine de noi, de Consiliul Judeţean Ilfov, ca acest opţional să devină la nivel naţional. Este o materie despre afecţiune, empatie şi responsabilitate", a precizat Alexandru Bogdan Văsii, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, într-un interviu, potrivit Antena 3 CNN. 

"Cred că este foarte, foarte important acest opţional. Am avut de toate la oră: am avut şoricei, am avut şopârle. Este o oră extraordinară de care este  mare nevoie. Am văzut copii care poate erau mai introvertiţi şi, pe parcurs, după ce au participat la mai multe ore, i-am văzut cum se deschid", a precizat Raluca Băleanu consilier la Direcţia Protecţia Animalelor CJ Ilfov.

În judeţul Ilfov, elevii învață despre empatie și responsabilitate prin contact direct cu animalele. Orele speciale îi ajută să devină mai atenți, mai buni și mai respectuoși.

Studiile internaționale arată că prezența animalelor în școli are un impact pozitiv: scade rata de bullying, crește empatia, iar elevii își dezvoltă mai bine abilitățile sociale.

Conform ordinului Ministrului Educației și Cercetării, publicat în Monitorul Oficial, în anul școlar 2025-2026 elevii din România vor avea incluse în programa școlară șapte noi discipline opționale. Copiii din clasele pregătitoare, primare și gimnaziale vor putea alege materii dintre: "Educație Nutrițională", "Muzică și Dans", "Aventura cunoașterii Universului", "Armonie și expresie corporală", "Viitorii olimpioni", "Educație prin minibaschet" şi "Minihandbal –  mișcare, joc și fair-play".

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole