Peste 1,5 milioane de pelerini musulmani au venit din străinătate în Arabia Saudită pentru a participa la hajj, depăşind deja numărul vizitatorilor de anul trecut, în ciuda războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP, preluată de Agerpres.
"Numărul total al vizitatorilor se ridică de acum la 1.518.153", a declarat Saleh al-Murabba, comandantul forţelor de poliţie de frontieră cu ocazia hajj-ului, într-o conferinţă de presă organizată vineri seară.
Acest număr ar trebui să crească şi mai mult până la începutul pelerinajului, luni.
În 2025, 1.673.320 de pelerini au făcut deplasarea, dintre care 1.506.576 veniţi din străinătate.
În acest an, hajj-ul se desfăşoară pe fundalul temerilor legate de o reluare a războiului, în cadrul căruia Republica Islamică Iran i-a atacat pe vecinii săi din regiunea Golfului Persic, aliaţi ai Statelor Unite, în semn de represalii pentru atacul israeliano-american asupra Teheranului din 28 februarie.
Ostilităţile au cauzat prăbuşirea turismului în aceste ţări, perturbări ale traficului aerian şi o creştere bruscă a costurilor de călătorie. După săptămâni de închidere a spaţiului aerian şi numeroase anulări ale unor zboruri, marile companii aeriene din Emiratele Arabe Unite, Qatar şi Bahrain au reuşit să îşi restabilească o mare parte din capacitatea operaţională.
Pelerinajul hajj, o serie de ritualuri codificate care se desfăşoară timp de mai multe zile la Mecca şi în împrejurimile sale, este considerat unul dintre cei cinci stâlpi ai islamului. El trebuie să fie întreprins de fiecare musulman cel puţin o dată în timpul vieţii, dacă dispune de mijloacele necesare.