Antena 3 CNN Politică Profesorul Dan Voiculescu avertizează că renunţarea la plafonarea preţurilor la energia electrică este "risc major pentru România"

Profesorul Dan Voiculescu avertizează că renunţarea la plafonarea preţurilor la energia electrică este "risc major pentru România"

G.A.
<1 minut de citit Publicat la 12:41 06 Iun 2025 Modificat la 12:41 06 Iun 2025
Profesorul Dan Voiculescu

Eliminarea plafonării preţurilor la energia electrică de la 1 iulie ar fi "risc major pentru România", scrie profesorul Dan Voiculescu, vineri, pe blogul său. 

"De la 1 iulie 2025, expiră schema de plafonare a prețurilor la energia electrică. Conform estimărilor, tariful se va dubla pentru aproape 5 milioane de români. Pe lângă facturile mărite, prețul crescut la energie va genera scumpiri în lanț.

Un puseu inflaționist semnificativ afecteazǎ direct inclusiv cursul de schimb, dobânzile și ratele la bănci. O creștere a plafonului de venit până la care se poate primi ajutor de la stat nu rezolvǎ problema!

Acel ajutor pentru facturile la energie nu va acoperi scumpirile la alimentele de bază, la medicamente, la transport! Milioane de români din categoriile vulnerabile se află deja la limita supraviețuirii! Economic și social, statul român nu îşi permite liberalizarea prețurilor la energie de la 1 iulie. Înțelegând angajamente tehnice asumate, cred că toți suntem de acord cu un principiu esențial: România trebuie guvernată pentru români, nu împotriva lor!", arată profesorul Dan Voiculescu în textul publicat. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole