Revoluția Braille la Gaudeamus: cum arată o carte pentru nevăzători, văzută pentru prima dată de mii de români
Publicat acum 1 ora si 40 minute
"România trebuie să îşi evalueze rolul în regiune şi în interiorul NATO, iar în acest sens, Partidul Social Democrat, care a contribuit decisiv la integrarea României în interiorul alianţei euroatlantice, îşi reafirmă sprijinul pentru orice demers coerent de consolidare a securităţii ţării noastre", precizează PSD într-un comunicat transmis miercuri.
Potrivit sursei citate, situaţia trebuie analizată cu maximă seriozitate şi presupune un efort consolidat din partea tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu, "astfel încât criza politică internaţională să nu se transforme şi într-o criză economică cu efecte interne".