După aproape 40 de ani, Statele Unite dezvoltă primul focos nuclear nou din arsenalul său. W93/Mk7 este proiectat de Administrația Națională pentru Securitate Nucleară (NNSA), în colaborare cu mai multe laboratoare din țară, și va fi purtat de rachetele balistice lansate de pe submarinele din viitoarea clasă Columbia. În paralel, marina SUA dezvoltă și succesorul rachetei balistice Trident II, potrivit site-ului Interesting Engineering.
Marina SUA intră într-o etapă critică de modernizare a capacităților sale de descurajare nucleară bazate pe mare. Din acest plan fac parte noile rachete balistice Trident II D5 Life Extension 2 (D5LE2) și W93/Mk7, primul focos nuclear nou din arsenalul SUA de la Războiul Rece.
Împreună, acestea vor susține capacitatea de descurajare strategică a Marinei, un pilon vital al triadei nucleare a SUA, până în a doua jumătate a acestui secol, potrivit Biroului Executiv de Achiziții pentru Portofolii al Marinei SUA (Portfolio Acquisition Executive Strategic Systems Programs – PAE SSP).
Programul vine în contextul în care serviciul militar se pregătește să treacă de la submarinele purtătoare de rachete balistice din clasa Ohio, aflate la final de viață, la noua clasă Columbia.
Planul de modernizare a fost prezentat de PAE SSP într-o actualizare din 25 iunie privind programele sale de descurajare strategică.
De ce are nevoie Trident II de un succesor
Actuala rachetă Trident II D5 a intrat în serviciu operațional pe submarinele din clasa Ohio în 1990 și rămâne una dintre cele mai fiabile rachete balistice lansate de pe submarine construite vreodată.
Un program anterior de prelungire a duratei de viață a modernizat componente electronice și sisteme de ghidare esențiale, permițând variantei D5LE să rămână operațională până în anii 2040.
Potrivit Marinei SUA, racheta Trident II D5 are o lungime de 13,41 metri, un diametru de 2,11 metri și o greutate de aproximativ 58,5 tone.
Sistemul utilizează un motor cu combustibil solid în trei etape și poate atinge o rază de acțiune de aproximativ 7.360 de kilometri.
De asemenea, fiecare rachetă este capabilă să transporte mai multe vehicule de reintrare independente (MIRV). Permite astfel atacuri simultane asupra mai multor ținte diferite.
Capacitatea submarinelor nucleare de a rămâne ascunse sub ocean face ca Trident II să fie cea mai dificil de neutralizat componentă din triada nucleară.
Totuși, oficialii Marinei afirmă Trident II D5 și-a atins limitele și nu mai poate fi modernizată pentru a face față uzurii pe termen lung și învechirii componentelor, precum și cerințelor operaționale ale flotei din clasa Columbia.
În schimb, este dezvoltat modelul D5LE2, un design hibrid care combină componente de propulsie deja dovedite cu avionică, sisteme de ghidare și arhitecturi de sistem redesenate, pentru a asigura fiabilitatea în fața amenințărilor în evoluție.
Programul a trecut cu succes de etapa Milestone B în 2025 și a intrat în faza de dezvoltare inginerească și de producție, cu introducerea inițială în flotă planificată pentru anul fiscal 2039.
Primul focos nuclear nou al SUA din ultimele decenii
În paralel cu racheta D5LE2, Marina colaborează cu Administrația Națională pentru Securitate Nucleară (NNSA) pentru dezvoltarea W93/Mk7, primul program de focos nuclear nou inițiat în SUA în aproape patru decenii.
Deși puține detalii tehnice au fost făcute publice, W93 este conceput pentru a înlocui elemente învechite din arsenalul existent și pentru a oferi un focos modern compatibil cu viitoarele rachete balistice lansate de pe submarine.
Programul este strâns legat și de submarinele britanice din clasa Dreadnought, prin cooperarea strategică de lungă durată dintre SUA și Regatul Unit.
Modernizarea triadei nucleare
Acest efort face parte din modernizarea mai amplă a triadei nucleare a SUA, care include rachete balistice terestre, bombardiere strategice și rachete balistice lansate de pe submarine.
Dintre aceste trei componente, submarinele cu rachete balistice sunt considerate cele mai greu de detectat și, implicit, cele cu cea mai îndelungată perioadă de viață, deoarece pot rămâne ascunse sub apă perioade îndelungate. Pe măsură ce clasa Columbia va înlocui clasa Ohio în deceniile următoare, Marina investește masiv și în infrastructura de suport.
Modernizări recente includ instalația de testare Strategic Weapons Systems Ashore, care a atins capacitatea operațională completă la finalul lui 2024, pentru a valida viitoarele upgrade-uri ale sistemului Trident înainte de implementarea pe flotă.
Facilități suplimentare de inginerie și extinderi de producție sunt în curs de dezvoltare în centre strategice din Florida, Georgia și Washington pentru a susține programul D5LE2 și operațiunile viitoare ale submarinelor.
Pregătirea pentru generația următoare
Dincolo de dezvoltarea rachetelor, PAE SSP afirmă că adoptă metode de achiziție mai rapide și își extinde responsabilitățile pentru sisteme strategice emergente, precum arma hipersonică Conventional Prompt Strike și propunerea de rachetă de croazieră cu capacitate nucleară lansată de pe mare (SLCM-N).
În loc să introducă un concept strategic complet nou, programul D5LE2 este conceput pentru a menține credibilitatea descurajării navale în timp ce rachetele Trident existente ajung la limitele modernizării practice.
Pentru Marina SUA, provocarea nu este înlocuirea unui sistem eșuat, ci menținerea unuia dintre cele mai longevive și fiabile sisteme de armament strategic din lume, în era clasei Columbia și dincolo de aceasta.