Antena 3 CNN › Externe › „O să ne întoarcem”. Viktor Orban și Aleksandar Vucic s-au întâlnit lângă Belgrad

„O să ne întoarcem”. Viktor Orban și Aleksandar Vucic s-au întâlnit lângă Belgrad

R.M.
2 minute de citit Publicat la 23:40 31 Oct 2026 Modificat la 23:40 31 Oct 2026
viktor orban vucic
Aleksandar Vucic l-a primit pe fostul premier ungar în casa tatălui său. Sursă foto: X - Aleksandar Vucic

Fostul premier ungar Viktor Orban și fostul președinte sârb Aleksandar Vucic au avut sâmbătă o întâlnire, în apropiere de Belgrad. La finalul întrevederii, cei doi lideri au transmis un mesaj comun în care au subliniat că vor continua să susțină relațiile apropiate dintre Serbia și Ungaria, relatează Tanjug.

Aleksandar Vucic l-a primit pe fostul premier ungar în casa tatălui său, unde au discutat despre dezvoltarea relațiilor dintre Serbia și Ungaria.

„Sunt foarte bucuros să îl găzduiesc pe Viktor Orban, marele meu prieten, fratele meu. Vom petrece timp împreună aici, în casa tatălui meu, lângă Belgrad. Da, amândoi am pierdut recent alegerile, dar nu ne-am pierdut demnitatea, mândria și credința. Bine ai venit!”, i-a spus Vucic lui Orban.

Ulterior, fostul premier ungar i-a mulțumit pentru invitație și a reafirmat sprijinul său pentru liderul sârb, subliniind totodată relația strânsă dintre cele două țări.

„Vă mulțumesc foarte mult pentru invitație. Sunt foarte bucuros să fiu aici. Prietenii rămân întotdeauna prieteni. Prietenii adevărați devin și mai apropiați în momentele dificile. Și poți fi sigur, Alexander, că eu voi fi întotdeauna de partea ta.

În plus, știi că între noi doi a fost mai mult decât o simplă prietenie. A fost o mare realizare să îmbunătățim relațiile, să construim chiar o legătură frățească între Serbia și sârbi, pe de o parte, și Ungaria și maghiari, pe de altă parte. Rămân dedicat acestui obiectiv. Sper ca sârbii și Serbia să aibă succes în viitor și îți doresc toate cele bune ție, familiei tale și națiunii tale. Dumnezeu să te binecuvânteze!”, a spus Viktor Orban.

La rândul său, Aleksandar Vucic i-a răspuns lui Orban printr-o declarație scurtă, care a atras atenția: „Mulțumesc. O să ne întoarcem!”.

Cei doi lideri au pierdut recent alegerile. Duminică, 25 octombrie, o mișcare de opoziție condusă de studenți a câștigat alegerile parlamentare anticipate din Serbia, punând capăt îndelungatei dominații politice a fostului președinte Aleksandar Vucic. După ce mișcarea condusă de studenți a pus capăt dominației politice a fostului lider autoritar, rămân totuși o serie de incertitudini privind ocuparea principalelor funcții în stat.

Victoria Listei Studenților de duminică a venit după aproape doi ani de proteste conduse de tineri, declanșate de moartea a 16 persoane în urma prăbușirii copertinei unei gări din orașul Novi Sad, în 2024.

De asemenea, în luna aprilie a acestui an, după alegerile parlamentare din Ungaria, și Viktor Orban a pierdut puterea, după 16 ani, în urma victoriei lui Peter Magyar și a partidului său, Tisza.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole
x close