Antena 3 CNN Externe Trump spune că a cerut ajutor în Strâmtoarea Ormuz doar ca să își testeze aliații: „Nu am nevoie de ei, voiam să văd cum reacționează”

Trump spune că a cerut ajutor în Strâmtoarea Ormuz doar ca să își testeze aliații: „Nu am nevoie de ei, voiam să văd cum reacționează”

I.C.
2 minute de citit Publicat la 21:16 16 Mar 2026 Modificat la 22:18 16 Mar 2026
Trump spune că a cerut ajutor în Strâmtoarea Ormuz doar ca să își testeze aliații. Foto: Getty Images

Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite nu au nevoie de sprijinul aliaților pentru a securiza traficul prin Strâmtoarea Ormuz, dar a vrut să vadă cum vor reacționa aceștia la solicitarea Washingtonului.

Declarația a fost făcută în contextul în care administrația americană încearcă să convingă mai multe state aliate să participe la o misiune de securizare a trecerii petrolierelelor prin această rută maritimă extrem de importantă pentru comerțul mondial. Până acum însă, unele țări au evitat să își asume un angajament clar, iar altele au respins direct solicitarea.

Trump a vorbit și despre poziția președintelui francez, Emmanuel Macron, despre care a spus că ar putea sprijini inițiativa.

„Am vorbit cu el. Pe o scară de la zero la zece, aș spune că este la opt”, a declarat Trump în timpul unui eveniment la Casa Albă.

„Nu e perfect”, a adăugat el ridicând din umeri, „dar e Franța.”

Președintele american s-a arătat însă nemulțumit de reacția unor aliați, despre care spune că nu sunt suficient de dispuși să ajute, deși au beneficiat timp de decenii de sprijinul militar al Statelor Unite.

„Nu insist prea mult, pentru că atitudinea mea este că nu avem nevoie de nimeni. Suntem cea mai puternică națiune din lume. Avem, de departe, cea mai puternică armată din lume. Nu avem nevoie de ei”, a spus Trump.

Totuși, liderul american a explicat că solicitările adresate partenerilor au avut și un alt scop.

„Dar este interesant: în unele cazuri fac asta aproape nu pentru că avem nevoie de ei, ci pentru că vreau să văd cum reacționează”, a afirmat el.

Trump s-a plâns și de faptul că unele state, pe care SUA le-au protejat ani la rând, nu au fost entuziasmate să participe la misiune.

„Numeroase țări mi-au spus că sunt pe drum”, a declarat el, fără a le numi. „Unele sunt foarte entuziasmate, iar altele nu. Unele sunt țări pe care le-am ajutat foarte, foarte mulți ani. Le-am protejat de amenințări externe teribile și nu au fost atât de entuziasmate. Iar nivelul de entuziasm contează pentru mine.”

Președintele american a amintit și de prezența militară a SUA în unele state aliate.

„Avem unele țări unde avem 45.000 de soldați, soldați extraordinari, care îi protejează de orice pericol, și am făcut o treabă excelentă. Și când vrem să știm: «Aveți dragoare?», ei spun: «Am prefera să nu ne implicăm, domnule»”, a spus Trump.

Liderul de la Casa Albă a descris însă misiunea navală drept „ceva foarte minor”, chiar în timp ce Iranul continuă să lanseze proiectile asupra petrolierelelor din zonă.

„Am fost un mare critic al faptului că protejăm toate aceste țări, pentru că știu că noi le vom proteja. Iar dacă vreodată vom avea nevoie de ajutor, ei nu vor fi acolo pentru noi. Știu asta de mult timp”, a mai spus Trump.

Statele membre NATO nu au însă obligația de a sprijini Statele Unite în acest caz, deoarece alianța prevede intervenția colectivă doar dacă un stat membru este atacat.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole