Antena 3 CNN Externe Trump admite că știa dinainte că Israelul va ataca Iranul, dar spune că „America nu e implicată”

Trump admite că știa dinainte că Israelul va ataca Iranul, dar spune că „America nu e implicată”

Ioana Coman
1 minut de citit Publicat la 07:50 13 Iun 2025 Modificat la 07:51 13 Iun 2025
Donald Trump, președintele SUA. Foto: Getty Images

Președintele SUA Donald Trump a declarat vineri, după atacul masiv al Israelului asupra Iranului, că știa dinainte de planurile Israelului, dar a subliniat clar că armata americană nu a avut niciun rol în desfășurarea operațiunii. 

Trump a reiterat că speră ca Iranul să continue negocierile cu SUA privind limitarea programului său nuclear.

„Iranul nu poate avea o bombă nucleară și sperăm să revenim la masa negocierilor. Vom vedea”, a declarat Trump pentru Fox News, potrivit CNN.

El a mai spus că „mai mulți lideri iranieni nu se vor mai întoarce”, confirmând că SUA are informații despre decesul mai multor lideri iranieni în urma atacului.

Trump a adăugat că administrația sa a informat un aliat-cheie din Orientul Mijlociu înainte de atac, fără a preciza despre ce țară este vorba.

Orientul Mijlociu e pe marginea prăpastiei, iar asta pentru că un nou război e pe cale să izbucnească. În această noapte, Israelul a lansat un atac aerian masiv asupra Iranului, vizând direct programul nuclear al regimului de la Teheran. Primele atacuri le-au adus sfârşitul mai multor lideri iranieni, inclusiv comandantului suprem al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice.

Exploziile uriașe au zguduit capitala iraniană şi zona de nord-est, în timp ce zeci de avioane de luptă israeliene au lovit ținte militare strategice. Sirene de raid aerian răsună şi în Israel, iar populația este plasată sub stare de urgență națională. Asaltul ar putea degenera rapid într-un nou război sângeros: Israelul  avertizează că acesta este doar începutul, iar Iranul promite răzbunare.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole