Un bărbat din Teleorman a fost reținut de poliţişti după ce a postat pe o reţea socială o filmare în care fiul său minor trage cu o armă. Potrivit Antena 3 CNN, arma cu aer comprimat fusese cumpărată de individ dintr-o altă ţară, special pentru băiatul său, şi a adus-o în România în mod fraudulos. În prezent, el este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi contrabandă calificată.
În vârstă de 34 de ani, un bărbat din Vităneşti, o localitate aflată în judeţul Teleorman, a achiziţionat ilegal din străinătate o armă. Este vorba despre o armă, considerată neletală, însă, după ce a ajuns în posesia lui, a înmânat-o fiului său minor şi l-a încurajat să tragă mai multe focuri asupra unor obiecte aranjate pe post de ţintă.
"Poliţiştii, bineînţeles, au deschis un dosar penal în această speţă, au percheziţionat locuinţa bărbatului de 34 de ani, iar acea armă neletală, achiziţiontă ilegal, a fost luată de oamenii legii. De asemenea, şi muniţia a fost confiscată de oamenii legii", a spus Bogdan Borza, reporter Antena 3 CNN, în cadrul unei transmisiuni live.
"La data de 19 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, la domiciliul unui bărbat.
Din cercetări, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi achiziţionat o armă dintr-o altă ţară, ar fi introdus-o în mod fraudulos în România şi ar fi încredinţat-o fiului său minor pe care l-ar fi încurajat să execute un foc asupra unui obiect şi pe care l-ar fi postat pe o reţea socială", au afirmat oficialii din cadrul IPJ Teleorman într-un comunicat.
Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Vităneşti şi al luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale.