Antena 3 CNN Externe Un turist a făcut grătar în Creta, în vila în care era cazat, iar câteva ore mai târziu a fost arestat

Un turist a făcut grătar în Creta, în vila în care era cazat, iar câteva ore mai târziu a fost arestat

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 09:05 18 Aug 2026 Modificat la 11:00 18 Aug 2026
Bărbatul făcea un grătar în timp ce exista o avertizare privind un risc foarte ridicat de incendii de vegetație. FOTO: Profimedia Images

Un turist din Israel în vârstă de 35 de ani a fost arestat sâmbătă de anchetatorii Serviciului de Pompieri de pe insula Creta, după ce a provocat neintenționat un incendiu de vegetație, scrie ekathimerini.com.

Bărbatul făcea un grătar în vila în care era cazat în timp ce exista o avertizare privind un risc foarte ridicat de incendii de vegetație. Incendiul a izbucnit vineri, la ora 19:11, în municipalitatea Agios Vassilios, din unitatea regională Rethymno. Focul nu s-a extins pe o suprafață mare și a fost adus sub control aproximativ patru ore mai târziu.

Bărbatul arestat va fi audiat de un judecător de instrucție și de un procuror, care vor decide dacă vor formula acuzații și, în acest caz, dacă îl vor plasa în arest preventiv sau îl vor elibera condiționat.

De la 1 ianuarie și până sâmbătă, 297 de persoane au fost arestate pentru provocarea unor incendii, dintre care 267 le-au declanșat involuntar, iar 30 în mod intenționat (incendiere). Valoarea totală a amenzilor aplicate s-a ridicat la 1.136.593,21 de euro.

De la sfârşitul lui iulie, în Grecia au avut loc mai multe incendii, după ce scăpase în mare măsură de valul de caniculă care a afectat o mare parte din Europa la începutul verii; cel mai recent, pompierii au reuşit să stingă aproape complet unul pe insula Skiros din Marea Egee. Vântul neobişnuit de puternic contribuie la extinderea rapidă a focurilor.

Datele preliminare ale anchetatorilor greci care investighează incendiile de vegetație arată că incidentele asociate rețelelor de transport al energiei electrice din țară au cauzat aproximativ 75% din suprafețele arse în Grecia în acest an.

 

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole