În județul Buzău se construieşte unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din Europa. Se numește "Vifor" și, când va fi gata, va putea alimenta sute de mii de gospodării cu energie regenerabilă. De asemenea, proiectul aduce sume importante la bugetele locale.
Proiectul include 72 de turbine eoliene de ultimă generație, cu o capacitate totală de 461 megawați. Primele 30 de turbine din prima etapă vor fi funcționale în primăvara anului viitor, restul începând cu faza a doua a lucrărilor.
"Când va fi gata Vifor cu 72 de turbine eoliene va produce energie cât să alimenteze 250 de mii de locuinţe. România este un loc bun pentru vânt. Deşi acum nu prea este soare, aveţi resurse regenerabile foarte bune", a spus Alastair Hammond, CEO-ul companiei de energie regenerabilă.
În faza a doua, care a primit o finanțare de 331 de milioane de euro, se vor adăuga încă 42 de turbine, crescând capacitatea totală a proiectului la 461 megawați, suficient pentru a alimenta cu energie electrică peste 700.000 de gospodării. Termenul este finalul anului 2027.
"Am ales județul Buzău pentru că este o zonă cu potențial eolian ridicat. Numele proiectului este Vifor, ceea ce înseamnă că în zonă sunt sunt vânturi destul de puternice. Turbinele noi, de ultimă generație, sunt printre cele mai performante. Vorbim de turbine care au putere instalate de 6,4 megawați fiecare. În total sunt 72 de bucăți ce urmează a fi instalate pe acest amplasament. Lucruri interesante despre ele sunt legate de înălțimea lor. Vorbim de cele mai înalte turbine din țară. Comunele pe raza cărora se se vor instala aceste turbine sunt Luciu, Țintești, Smeeni, Gereseni și Costești. Noi avem, desigur, o contribuție directă la bugetul local prin taxele și în pozitele locale și în paralel cu acest lucru avem în mod evident și contribuțiile pentru terenul pus la dispoziție de către autoritățile publice locale", a spus Marian Pavel, managerul firmei de energie regenerabilă.
Primăriile din zonă deja beneficiază de aceste investiții. Doar în comuna Luciu, de exemplu, autorizația de construcție a dus la bugetul local suma de 2.500.000 lei.
"Acest parc îl așteptăm de vreo 15 ani. Noi am semnat un contract de concesiune în 2010 și drept dovadă, începând de anul trecut, într-adevăr, a început să ia o amploare mare în construcția eolienilor și sperăm că pentru comunitate este un venit enorm, ceea înseamnă ce nu o să mai stăm cu mâna întinsă peste tot. Vă pot da un exemplu pentru autorizație de construcţie s-a alocat o sumă de aproximativ 25 de miliarde de lei. S-a concesionat 759 de hectare unde vor fi amplasate în jur de 28 de eoliene. Înseamnă totodată 3.000 euro pe fiecare eoliană, plus 2% din ceea ce se produce, plus taxele și impozitele care sunt pe fiecare eoliană. Probabil la sfârșit o să știm care este valoarea unei eoliene pentru a taxa și a pune impozit pe ele", a spus Mircea Frăţilă, primarul comunei Luciu.
Odată complet operațional, Vifor va deveni cel mai mare parc eolian construit în România în ultimii 10 ani și unul dintre cele mai mari parcuri eoliene on-shore din Europa.