Aproximativ 35.000 de morți în Europa și pagube de 180 de miliarde de euro – atât a costat „vara adevărului”, cea mai fierbinte din istoria continentului. Și totuși, în timp ce alegătorii cer tot mai insistent măsuri, răspunsul politic rămâne timid la centru și la stânga, iar la dreapta alunecă spre negaționism deschis, scrie The Guardian.
A fost, în cuvintele președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „vara adevărului”.
Haosul climatic a măturat Europa și întreaga emisferă nordică, doborând recorduri de temperatură, pârjolind culturile pe câmp, aprinzând păduri, secând râuri și lacuri de acumulare, deformând șine de tren, topind asfaltul și ucigând aproximativ 35.000 de oameni doar în Europa.
UE estimează pagubele la circa 180 de miliarde de euro, iar nota de plată completă abia urmează: recoltele s-au împuținat, ceea ce va împinge, cel mai probabil, inflația la alimente, iar reparațiile costisitoare la infrastructură abia au început.
„Toate acestea sunt doar un avanpremieră”, a spus von der Leyen în discursul privind starea Uniunii, ținut miercuri. „Au fost cele mai fierbinți luni de vară din istorie – dar, probabil, cele mai răcoroase din anii care vor urma. Știința e clară. Europa se încălzește de două ori mai repede decât media globală. Europa poate, trebuie și își va menține cursul spre țintele climatice”.
Dar, deși Europa s-a încălzit mai rapid decât orice alt continent, nicio regiune a lumii nu e cruțată. În Statele Unite, canicula acestei veri a depășit-o pe cea din anii „dust bowl” ai deceniului 1930, iar seceta a cuprins 60% din țară încă din primăvară – un record pentru această perioadă a anului. Ploile extreme din Asia au adus inundații fulgerătoare și taifunuri, strămutând sute de mii de oameni și distrugând grav culturile.
Și care a fost răspunsul politic? În cel mai bun caz, unul călduț dinspre politicienii de centru și de stânga, spun activiștii – cu puține raze de speranță care să lumineze tabloul sumbru; iar dinspre dreapta și extrema dreaptă, negaționism și o incoerență periculoasă, provocatoare.
„A fost cea mai fierbinte dintre veri – și cel mai timid dintre răspunsuri”, a comentat Magda Stoczkiewicz, directoarea de program pe UE a Greenpeace, referindu-se la intervenția lui von der Leyen. „Comisia Europeană își continuă cruciada de a demonta și de a tăia finanțarea acțiunilor de mediu. Plănuiește să reducă fondurile verzi în următorul buget al UE, sprijină în continuare combustibili fosili precum gazul și grăbește avizarea unor proiecte dăunătoare mediului”.
Von der Leyen a promis să „mizeze și mai mult” pe energia cu emisii reduse și să „electrifice viitorul Europei”, dar și să construiască reziliență în fața impactului climatic printr-un plan pentru valurile de căldură.
Au existat și alte mișcări pozitive: Țările de Jos și-au prezentat mult-așteptata foaie de parcurs pentru „renunțarea la combustibilii fosili”, iar Franța a adoptat un plan accelerat de electrificare. În Marea Britanie s-a făcut primul „avans” pentru un program comunitar de energie de un miliard de lire promis anterior, iar premierul Andy Burnham s-a angajat la „emisii nete zero până în 2050”.
În lumea în curs de dezvoltare, Thailanda a decis să oprească construcția de centrale pe gaz, în timp ce Indonezia a continuat să extindă energia solară, în cadrul unui plan pe trei ani menit să pună capăt importurilor de petrol.
India – care și-a atins deja ținta pentru 2030, de a produce 50% din capacitatea instalată de electricitate din surse regenerabile – a promis să meargă mai departe, până la 500 GW în 2030, de la circa 260 GW în prezent. Emisiile Chinei, între timp, ar putea scădea anul acesta, pe fondul accelerării trecerii țării la vehicule electrice și al extinderii masive a energiei solare și eoliene.
Și totuși, după cum observă activiștii, aceste evoluții pozitive sunt umbrite de guverne care tergiversează angajamentele climatice sau care împing spre mai mulți combustibili fosili. În Marea Britanie, guvernul cântărește deschiderea de noi zăcăminte de petrol și gaze. Germania construiește noi centrale pe gaz; Franța rămâne în urmă la țintele de reducere a emisiilor.
Chiar și cele două țări-gazdă ale următorului summit ONU pe climă, COP31 – care va avea loc în noiembrie în Turcia, dar cu Australia la conducerea negocierilor – nu se ridică la nivelul propriilor declarații. Luna aceasta, Australia a aprobat extinderea unei mine de cărbune care va continua să producă până în 2055; aceeași mină aprovizionează Turcia, țară care a refuzat să stabilească o dată de renunțare la cărbune.
La dreapta spectrului, vara care a spart toate recordurile nu a încetinit deloc eforturile SUA de a anula și elimina legislația climatică: cel mai recent, administrația Trump a abrogat regula Agenției pentru Protecția Mediului care reducea emisiile centralelor electrice și a mers mai departe cu demontarea energiei regenerabile și cu impulsionarea cărbunelui.
Politicienii populiști de extremă dreapta sunt în ascensiune și aproape toți îmbrățișează negaționismul climatic drept unul dintre pilonii lor de bază, prezentând încercările de a reduce emisiile ca fiind sufocante pentru economie. Ne-am putea aștepta ca zăpușeala extremă și sosirea efectelor climatice pe care oamenii de știință le anunță de mult să le dea de gândit; în schimb, negaționismul lor s-a intensificat adesea – cum se întâmplă în SUA sub Donald Trump – sau și-a mutat accentul pe cererile zgomotoase pentru o extindere uriașă a aerului condiționat, ca unic mijloc de adaptare la caniculă.
În același timp, politicile lor anti-imigrație ignoră posibilul impact al crizei climatice asupra migrației. În loc să atace cauzele profunde ale imigrației și să finanțeze energia curată și dezvoltarea, ei preferă să susțină că țările ar trebui să ridice ziduri uriașe în jurul lor și să demonizeze imigranții.
„Clima a devenit piesa centrală a războiului cultural dus de extrema dreaptă în apărarea status quo-ului economic și energetic care o finanțează”, spune Romain Ioualalen, responsabil de politici globale la Oil Change International. „Când brutalitatea efectelor climatice a făcut ca vechiul lor negaționism să devină insuportabil, ca în Franța, strategia de rezervă a fost să prezinte adaptarea [la efectele fenomenelor extreme] ca pe un substitut al reducerii emisiilor. Peste tot în lume, extrema dreaptă a instrumentalizat îngrijorări legitime privind costul vieții și nivelul de trai – generate de decenii de politici neoliberale – pentru a proteja status quo-ul combustibililor fosili”.
Sarcina populiștilor e ușurată într-o lume asaltată de amenințări: inteligență artificială, conflicte, geopolitică, inegalități rampante. Memoria e scurtă, chiar și pentru evenimente importante.
Dezastrele climatice anterioare au fost șterse rapid din atenția globală, a declarat Laurence Tubiana, directoarea executivă a European Climate Foundation.
„Nu putem ignora ce s-a întâmplat în Nepal și am uitat deja ce s-a petrecut în Pakistan acum câțiva ani”, spune ea, referindu-se la inundațiile mortale, provocate de schimbările climatice, care au afectat o treime din populația țării în 2022. „E o tăcere apăsătoare în jurul tuturor acestor lucruri”.
Unele dintre cele mai vulnerabile țări se luptă să-și protejeze cetățenii și sunt prinse într-un cerc vicios al datoriilor, dar primesc prea puțin ajutor din partea lumii bogate.
„Multe sunt nevoite să aleagă între a-și plăti datoriile uriașe și a investi în infrastructura care ar putea salva vieți la următorul dezastru”, a declarat Mohamed Adow, directorul think-tankului Power Shift Africa.
Dacă politicienii din unele dintre cele mai mari economii ale lumii nu reușesc să acționeze, nu e din lipsa cererii venite din partea alegătorilor. John Marshall, fondator și președinte executiv al Potential Energy Coalition din SUA, spune că sondaje recente ale organizației sale arată că politicienii din multe economii mari nu țin pasul cu propriii alegători pe acest subiect.
„Ruptura pe care o vedem nu e între public și acțiunea climatică”, spune el. „E între ceea ce trăiesc oamenii pe pielea lor și cât de puțin aud despre asta de la liderii lor. Oamenii vor mai multă energie curată și mai puțină poluare cu combustibili fosili care supraîncălzește planeta”.
Asta pune sub semnul întrebării strategia „tăcerii climatice” pe care unii democrați din SUA – și chiar politicieni progresiști din alte țări – au adoptat-o, în contextul percepției larg răspândite că alegătorii țin doar la costul vieții.
Potrivit sondajelor Potential Energy Coalition, lucrurile nu stau așa: aproximativ două treimi dintre americani cred că, atunci când oficialii refuză să recunoască realitatea încălzirii globale, pun oamenii în pericol. Un procent similar a spus că societățile nu se pot pregăti pentru fenomene meteo extreme dacă nu sunt dispuse să vorbească despre criza climatică.
În Europa, un sondaj Climate Opinion a constatat că recordurile de căldură doborâte au ridicat clima printre primele cinci preocupări în Franța, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie. (Danemarca, mai puțin afectată de fenomene extreme, a fost inclusă și ea în sondaj, dar procentul celor care o citează drept preocupare majoră a rămas neschimbat, la 28%.)
Între 68% și 83% dintre respondenții din toate țările au legat valurile de căldură de schimbările climatice.
„E greu pentru public să înțeleagă asta”, spune Michael Jacobs, profesor emerit de economie politică la Universitatea din Sheffield. „Iar (extrema dreaptă) nu greșește într-o privință: chiar avem nevoie să ne adaptăm la caniculă. Dar ce trebuie să înțeleagă oamenii este că emisiile nete zero sunt, la propriu, o descriere a unui fapt științific. Dacă nu ajungem la zero emisii nete, temperaturile vor continua să crească”.
Dacă o vreme la fel de extremă ca „vara adevărului” din acest an nu reușește să lase o urmă politică durabilă, vom fi condamnați să o repetăm – iar și iar, până când a acționa nu va mai fi o alegere.