Pe uscat, în mare sau în aer, întâlnim animale care etalează toate culorile curcubeului. Blana, penele, pielea și solzii viu colorați le ajută să-și atragă partenerii, să-și sperie prădătorii sau să se ascundă în vegetația bogată a pădurilor tropicale.
Există totuși o nuanță pe care o vedem mult mai rar decât ne-am aștepta: violetul. De fapt, violetul este cea mai rară culoare din natură. Este lumina vizibilă cu cea mai mare energie, iar pentru că mamiferele nu pot produce pigmenți violeți, această culoare apare doar la păsări, la insecte și la unele animale marine, scrie Discover Wildlife.
Steaua de mare mov
Steaua de mare mov (Pisaster ochraceus) trăiește în Oceanul Pacific și are cinci brațe groase, de 10 până la 25 de centimetri, dispuse în jurul unui corp central. Cele mai multe exemplare din această specie sunt mov, dar există și stele de mare portocalii, galbene, roșii sau maronii.
Mierăreasa purpurie
La mierăreasa purpurie (Cyanerpes caeruleus), cei doi parteneri arată complet diferit. Femela este de un verde aprins, culoare care o ajută să se camufleze în pădurea amazoniană, în timp ce masculul are un penaj de un albastru-violet intens, menit să atragă atenția femelelor. Sunt păsări mici și vioaie, din familia tangarelor, care trăiesc în America de Sud.
Fluturele împărat mov
Masculul fluturelui împărat mov (Apatura iris) are o strălucire violet lucioasă, inconfundabilă, care prinde lumina în timp ce plutește vara prin păduri, de obicei sus, în coroanele copacilor. Acest luciu violet rar contrastează puternic cu aspectul femelei, care este mai mare și maronie.
Gândacul de pământ violet
Gândacul de pământ violet este negru intens, cu o strălucire metalică mov spectaculoasă, care se vede cel mai bine pe marginile aripilor sale tari, turtite și sudate între ele. Există două specii aproape identice: Carabus violaceus și Carabus problematicus.
Graurul cu spate violet
Graurul cu spate violet (Cinnyricinclus leucogaster), cunoscut și ca graurul ametist, este una dintre cele mai mici specii din familia graurilor, cu o lungime de aproximativ 18 centimetri. Masculul are un penaj irizat, care trece de la violet-prună la albastru-violet în funcție de lumină, cu excepția burții, care este albă.
Femela arată atât de diferit încât seamănă mai degrabă cu un sturz, cu penele maronii și albe, pestrițe, iar diferența dintre sexe este atât de mare încât cei doi pot fi ușor confundați cu două specii diferite.
Pasărea trăiește în cea mai mare parte a Africii subsahariene, cu excepția pădurilor tropicale dese din bazinul Congo și a zonelor aride din sud-vestul continentului, iar o mică populație există și în sud-vestul Peninsulei Arabice. Se hrănește mai ales cu fructe și bace, contribuind la răspândirea vâscului, dar mănâncă și insecte, în special termite și furnici zburătoare. Spre deosebire de alte animale din această listă, graurul cu spate violet nu este o specie amenințată.
Melcul de mare violet fără cochilie
Melcul de mare violet (Hypselodoris bullockii) este un nudibranhiat, adică un melc marin fără cochilie, care se bazează pe culorile sale vii de avertizare pentru a se apăra de prădători. Toți nudibranhiații au culori spectaculoase, însă nuanțele lor variază de la galben pal până la violet intens.
Papagalul imperial din Dominica
Acest papagal spectaculos, Amazona imperialis, cunoscut local sub numele de sisserou, este pasărea națională a insulei caraibiene Dominica și apare chiar pe drapelul și pe stema țării. Penajul de pe partea inferioară a corpului are o nuanță adâncă de mov, care contrastează cu aripile verzi, strălucitoare.
Măsurând aproximativ 50 de centimetri, este cea mai mare specie de papagal amazonian din lume. Trăiește doar în Dominica, în pădurile de munte, iar este o pasăre foarte timidă, greu de abordat.
Din păcate, specia este în pericol critic de dispariție. Pierderea habitatului și o serie de uragane au redus drastic numărul acestor păsări, astfel că în 1993 mai existau doar între 80 și 100 de exemplare.
Populația și-a revenit ulterior, însă înainte de uraganul Maria se estima că mai existau doar aproximativ 350–450 de exemplare, iar uraganele care au urmat au împins populația la cel mai scăzut nivel din istorie.
Albina tâmplar violetă
Albina tâmplar violetă (Xylocopa violacea), numită în română și bondarul violaceu, are un aspect exotic și poate ajunge la 3 centimetri lungime. Corpul ei negru are o strălucire metalică mov, iar aripile au un luciu albastru-violet. Își face cuibul în lemn mort sau putrezit.
Deși arată impresionant, este specia de albină tâmplar cea mai comună din Europa și una dintre cele mai mari albine de pe continent. Trăiește în principal în jurul Mării Mediterane și al Mării Negre, însă în ultimii ani și-a extins arealul spre nord, schimbare pusă de cercetători pe seama încălzirii climei.
Albinele adulte hibernează peste iarnă și ies din adăposturi primăvara, de obicei în aprilie sau mai, iar noua generație apare spre sfârșitul verii. În ciuda mărimii, nu este o albină agresivă și înțeapă doar dacă este forțată.
Melcul violet plutitor
Melcul violet (Janthina janthina) este o creatură ciudată și fascinantă, care pare aproape extraterestră. Cochilia lui are reflexe albastru-violet, iar ca să rămână la suprafața apei, melcul își construiește o plută din bule de aer prinse într-un mucus pe care îl secretă singur.
Cochilia este subțire ca hârtia, ceea ce îi permite să plutească cu susul în jos, purtat de vânt și de curenți. Pentru că stă răsturnat, partea mai închisă la culoare a cochiliei este orientată în sus, ceea ce îl ajută să se confunde cu apa întunecată de dedesubt.
Se hrănește cu animale care plutesc la suprafața oceanului, în special cu velela și cu temuta caravelă portugheză. Pluta este vitală pentru el: dacă se rupe, melcul se scufundă și moare. O altă curiozitate este că melcul își începe viața ca mascul și se transformă ulterior în femelă.