Antena 3 CNN Economic Auto 12 angajaţi Dacia, răniţi după ce un TIR a intrat în autobuzul cu care mergeau la muncă

12 angajaţi Dacia, răniţi după ce un TIR a intrat în autobuzul cu care mergeau la muncă

12 angajaţi Dacia, răniţi după ce un TIR a intrat în autobuzul cu care mergeau la muncă
17 Oct 2008   •   23:32

Cel puţin 12 oameni au fost răniţi după ce un TIR a intrat într-un autobuz în care se aflau 25 de navetişti. Oamenii erau salariaţi ai Uzinei de Autoturisme Dacia Piteşti şi se îndreptau către Mioveni, la locul de muncă. Accidentul s-a produs pe DN 73, în dreptul localităţii argeşene Stâlpeni, anunţă Mediafax.
Accidentul s-a produs în jurul orei 23.00, când şoferul unui TIR nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, remorca autovehiculului intrând în balans, fapt ce a provocat intrarea acestuia pe contrasens. Aici TIR-ul a izbit autobuzul cu navetişti în partea laterală stânga.
Cei 12 răniţi au fost transportaţi la spitalele din Câmpulung Muscel şi Mioveni pentru investigaţii şi tratament, iar poliţiştii spun că, în afara şoferului TIR-ului, aflat în stare gravă, celelalte victime au suferit leziuni şi traumatisme care nu le pun viaţa în pericol, însă mulţi dintre ei s-au speriat şi au suferit atacuri de panică.
Traficul în zonă a fost blocat şi deviat pe un tronson alăturat drumului naţional, remorca TIR-ului fiind poziţionată perpendicular pe şosea.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: TIR loc de munca
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close