Accidente soldate cu 3 morţi şi 8 răniţi în Capitală (VIDEO)

11 Sep 2007   •   08:46
Accidente soldate cu 3 morţi şi 8 răniţi în Capitală <font color=red>(VIDEO)</font>
3 tineri au murit şi 8 au ajuns cu răni grave la spital, în urma a două accidente care au avut loc aproape simultan. Poliţiştii cercetează cauzele exacte ale tragediilor. Cele două accidente s-au produs aproape în acelaşi timp, la o distanţă de doar câţiva kilometri. Primul accident a avut loc în apropierea unui hipermarket din comuna Voluntari. Şoferul unui autoturism de lux a pierdut controlul volanului şi a intrat violent într-un taxi care circula regulamentar. Taximetristul şi clienta sa au murit pe loc. Şoferul vinovat şi cei patru prieteni care îl însoţeau au ajuns la spital.

Cel de-al doilea accident s-a produs pe Şoseaua Pantelimon, la intrarea în comuna Voluntari. O tânără de 21 de ani a murit, iar ceilalţi 3 ocupanţi ai maşinii pe care o conducea au ajuns la spital în stare gravă. Fata a pierdut controlul volanului, s-a izbit de un copac de pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat peste o baracă din lemn. Cauza accidentului a fost se pare viteza excesivă.

ACCIDENTE SOLDATE CU 3 MORŢI ŞI 8 RĂNIŢI 

Antena 3

Parteneri
x close