Antena 3 CNN Economic Auto Aptera Typ-1, cel mai eficient hibrid, aproape de producţia în serie

Aptera Typ-1, cel mai eficient hibrid, aproape de producţia în serie

Aptera Typ-1, cel mai eficient hibrid, aproape de producţia în serie
29 Iul 2008   •   12:17

Compania americană Aptera, care susţinea în urmă cu câteva luni că a reuşit imposibilul, prin dezvoltarea celui mai eficient vehicul hibrid dar şi a unuia electric, ce costă sub 30.000 de dolari, a dezvăluit faptul că va începe în curând producţia versiunii electrice. Aptera a obţinut de curând suma de 24 milioane de dolari, suficienţi pentru a lua startul producţia automobilului, conform Motor Authority.




Din luna decembrie a acestui an Aptera va începe producţia vehiculului în formă de avion Typ-1, în totalitate electric, iar comenzile vor putea fi onorate la începutul lui 2009, potrivit Motor Authority. Hibridul Typ-1 va fi apoi următorul model care va intra în producţie.

Autonomia modelului în totalitate electric este de aproximativ 200 de kiolometri şi poate fi încărcat în doar câteva ore, folosind priza standard existentă în orice casă.




Hibridul Typ-1, dotat cu un generator pe benzină, care încarcă acumulatorii, şi un motor electric a reuşit să parcurgă aproape 1.000 de kilometri, reuşind un consum de 0,784 litri la suta de kilometri.

Ambele versiuni au numeroase elemente de siguranţă menite a proteja pasagerii în cazul impactului frontal dar şi în cazul unuia din spate (amortizarea şocului prin deformarea caroseriei).




De asemenea, sunt prevăzute protecţii în cazul răsturnării, ca şi airbag-uri laterale pentru şofer şi pasager. Maşinuţa denumită Type-1 rulează pe trei roţi şi are o caroserie care întâmpină mai puţină rezistenţă la aer, mulţumită formei aerodinamice, similară unui avion.

În afara celor doi pasageri, maşina poate transporta şi un copil, mulţumită celui de-al treilea scaun poziţionat în partea din spate. Automobilele Typ-1 vor fi disponibile deocamdată doar în Statele Unite, mai precis în California, şi vor costa aproximativ 27.000 de dolari.

Fotografii: Aptera.com

Antena3.ro

×
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close