Antena 3 CNN Economic Auto Bucureşti. Două persoane rănite, în urma ciocnirii a două autobuze

Bucureşti. Două persoane rănite, în urma ciocnirii a două autobuze

Bucureşti. Două persoane rănite, în urma ciocnirii a două autobuze
08 Aug 2008   •   12:25

Accident între două autobuze, în Bucureşti. Două persoane au fost rănite, după ce autovehiculele de transport în comun s-au ciocnit la intersecţia şoselei Liviu Rebreanu cu strada Nicolae Grigorescu. Una dintre acestea, o femeie, a fost transportată la Spitalul Pantelimon. Conform purtătorului de cuvânt al RATB, Mihai Vlădărău, în accident au fost implicate două autobuze ale liniilor 102, respecitv 619.

Potrivit poliţiştilor de la circulaţie, citaţi de Mediafax, autobuzul liniei 102 se deplasa pe strada Nicolae Grigorescu, dinspre Bulevardul Camil Ressu spre Bulevardul Basarabia, iar cel al liniei 619 circula pe şoseaua Liviu Rebreanu, dinspre Câmpia Libertăţii către bulevardul 1 Decembrie 1918. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili care şofer de autobuz se face vinovat de comiterea accidentului, intersecţia fiind semaforizată.

Circulaţia în intersecţia şoselei Liviu Rebreanu cu strada Nicolae Grigorescu a fost reluată la scurt timp după producerea accidentului.

Antena3.ro

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close