Antena 3 CNN Economic Auto Citroen C3 Picasso, disponibil în România din 2009

Citroen C3 Picasso, disponibil în România din 2009

Citroen C3 Picasso, disponibil în România din 2009
08 Iul 2008   •   15:08

Monovolumul Citroen C3 Picasso va fi lansat anul viitor şi în România, după ce va fi prezentat în toamna acestui an la Salonul Auto de la Paris. Perioada exactă la care maşina va fi disponibilă şi în România nu a fost comunicată, însă se ştie că modelul va fi disponibil cu două motoare pe benzină (95 şi 120 cai putere) şi cu două diesel (90 şi 110 cai putere).

Reprezentanţa locală a constructorului francez a anunţat că noul model are o lungime de 4,08 metri, o lăţime de 1,73 metri şi o înălţime de 1,62 metri, în timp ce volumul portbagajului este de 500 de litri. Totodată, bancheta spate este fracţionată, scaunele culisând independent pe o distanţă de 150 milimetri, informează Mediafax.

Ţinta de vânzări a Citroen pentru acest an, în România, este 6.000 - 6.500 unităţi, în timp ce anul trecut au fost livrate 5.000 de vehicule Citroen în România.

Antena3.ro

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close