Antena 3 CNN Economic Auto Giurgiu. Taxa de trafic greu va fi reluată

Giurgiu. Taxa de trafic greu va fi reluată

Giurgiu. Taxa de trafic greu va fi reluată
25 Apr 2007   •   18:38

Taxa de circulaţie a autovehiculelor de tonaj greu prin municipiul Giurgiu va fi reluată începând de joi, 26 aprilie. Pentru autovehiculele cu masa cuprinsă între 7,5 şi 15 tone taxa de circulaţie prin municipiul Giurgiu va fi de 375 de lei pe lună sau de 25 de lei pe zi, iar pentru autovehiculele cu masa mai mare de 15 tone, taxa va fi de 450 de lei pe lună sau 30 de lei pe zi. Această taxă a mai fost aplicată în municipiul Giurgiu la începutul anului şi a fost suspendată ca urmare a obiecţiilor Prefecturii Giurgiu şi ale fostului Minister al Administraţiei şi Internelor cu privire la respectarea procedurilor de publicare.

Aceste neajunsuri au fost eliminate şi taxa a fost reaprobată în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local Municipal Giurgiu desfăşurată în urmă cu două săptămâni de zile. De această dată administraţia locală este hotărâtă să nu mai cedeze eventualelor presiuni ale străzii, deoarece 'taxa este legală' conform declaraţiilor primarului municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu. Şi prefectul judeţului Giurgiu, Noruţ Stănişteanu, a declarat miercuri că Prefectura a dat de această dată avizul de legalitate pentru taxa de trafic greu.

Rompres

×
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close