Antena 3 CNN Economic Auto Jaguar şi Land Rover ar putea fi cumpărate de un miliardar rus

Jaguar şi Land Rover ar putea fi cumpărate de un miliardar rus

Jaguar şi Land Rover ar putea fi cumpărate de un miliardar rus
29 Iul 2007   •   16:45

Oleg Deripaska ar putea fi un posibil ofertant şi pentru producătorul de camioane Volvo, în cazul în care Ford ar decide să vândă compania suedeză, a declarat o sursă din cadrul companiei americane. ?Am anunţat deja că suntem interesaţi să ne dezvoltăm prin fuziuni şi achiziţii?, a declarat un purtător de cuvânt al grupului GAZ.

O altă companie deţinută de Deripaska, Basic Element, a decis, în luna mai, să investească 1,54 de miliarde de dolari în producătorul canadian de componente pentru automobile Magna. Publicaţiile The Guardian şi Izvestia au relatat, în august 2006, că Deripaska ar putea cumpăra brandul Jaguar de la grupul Ford. Reprezentanţii Ford Europe nu au fost disponibili pentru comentarii. Ford a anunţat, săptămâna trecută, că a discutat cu mai mulţi posibili ofertanţi şi evaluează nivelul de interes pentru preluarea Jaguar şi Land Rover.

Antena3.ro

×
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close