Antena 3 CNN Economic Auto Numărul înmatriculărilor auto în România a crescut

Numărul înmatriculărilor auto în România a crescut

Numărul înmatriculărilor auto în România a crescut
15 Mar 2007   •   12:44

Numărul înmatriculărilor auto din România a crescut cu 12,9% în primele două luni ale anului, la 37.556 unităţi. Creşterea pieţei româneşti a fost de 1,8% în luna februarie, la 15.625 unităţi. În ianuarie, vânzările de autoturisme în România au scăzut cu 4,3% faţă de perioada similară a anului trecut, la 14.326 unităţi, în principal ca urmare a reducerii vânzărilor Automobile Dacia, potrivit datelor publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România.

La nivel european, numărul de automobile noi înmatriculate în februarie 2007 a fost în scădere cu 2,5% faţă de volumul aferent lunii februarie 2006, pe fondul evoluţiilor negative înregistrate în vechile state membre UE, se mai spune în comunicat. Germania a înregistrat cea mai mare scădere a numărului de înmatriculări, de 12,8% în primele două luni, respectiv 15,1% în februarie, în condiţiile majorării taxei pe valoarea adăugată cu trei puncte procentuale, la începutul anului. Şi piaţa britanică a scăzut cu 3,2% în februarie, dar a înregistrat un avans de 2,5% în ianurie-februarie.

Un număr de nouă state din primele 15 membre ale blocului comunitar au raportat creşteri în primele două luni ale anului. În luna februarie, cele mai importante creşteri la numărul de înmatriculări au fost înregistrate în Letonia - 84,1%, Estonia - 39,8%, Lituania - 27,1%, Slovacia - 24,5% şi Polonia ? 21,3%.

Antena3.ro

×
Parteneri
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români
x close