Antena 3 CNN Economic Auto Românii, atraşi de maşinile second-hand, după modificările taxei auto

Românii, atraşi de maşinile second-hand, după modificările taxei auto

Românii, atraşi de maşinile second-hand, după modificările taxei auto
13 Aug 2008   •   20:39

Potrivit unor date ale Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, citate de Mediafax, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 2,3% în primele şapte luni ale anului 2008, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce înregistrările de maşini second-hand s-au dublat.

Totuşi, în ceea ce priveşte echilibrul dintre maşinile noi şi cele second-hand, balanţa înclină în continuare în favoarea celor noi. După primele şapte luni ale acestui an, 60,47% din maşini erau noi, iar 39,53% erau autoturisme rulate, spre comparaţie cu anul trecut când 76,49% din totalul înmatriculărilor îl reprezentau autoturismele noi, în timp ce doar 23,51% dintre maşinile intrate în circulaţie erau second-hand.

Totodată, în luna iulie, după modificările taxei auto, au intrat în circulaţie mai multe maşini rulate decât noi. Cea mai probabilă cauză care a condus la această situaţie este diminuarea taxei auto pentru maşinile second hand de import înmatriculate după 1 iulie şi majorarea uşoară la autoturismele noi. Astfel, din totalul înmatriculărilor din luna iulie (58.261 uităţi), 36.711 au fost autoturisme la mâna a doua şi 21.550 noi.

Antena3.ro

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close