Antena 3 CNN Economic Auto Skoda Yeti ar putea avea elemente de interior importate din România

Skoda Yeti ar putea avea elemente de interior importate din România

Skoda Yeti ar putea avea elemente de interior importate din România
14 Mar 2008   •   17:37

Skoda va importa din România elemente de interior şi instalaţia electrică pentru modelul SUV denumit Yeti, a anunţat directorul departamentului de producţie şi logistică, Horst Muhl. Noul concept va fi lansat în vara anului 2009.

"În prezent, la uzinele Skoda din Cehia circa 45% dintre componentele necesare producţiei maşinii se realizează în interiorul fabricii. Acesta era sistemul Skoda - toate piesele erau făcute în uzina care producea automobilul. În viitor însă avem de gând să externalizăm mai mult producţia", a declarat Muhl.

Directorul departamentului de producţie şi logistică a dezvăluit că este foarte probabil ca Skoda să importe din România şi piesele necesare construirii noului autovehicul.

?Pentru Yeti am putea importa, de la furnizori din România, interiorul şi instalaţia electrică. De asemenea, suntem interesaţi să importăm mai multe componente şi pentru viitoarele modele Skoda", a spus Muhl.

În vara anului 2009, Skoda începe producţia primului SUV din istoria mărcii, denumit Yeti.

Modelul va ajunge pe piaţa românească la sfârşitul aceluiaşi an.

Antena3.ro

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close