Antena 3 CNN Economic Auto Traficul din capitală se va desfăşura după model londonez

Traficul din capitală se va desfăşura după model londonez

Traficul din capitală se va desfăşura după model londonez
05 Aug 2007   •   17:30

Maşini de intervenţie ale Salvării, Pompierilor şi ale Poliţiei vor fi urmărite prin satelit astfel încât să li se asigure ?undă verde? către zona de intervenţie. În plus şi semafoarele vor deveni inteligente, putând debloca electronic intersecţiile aglomerate. Toate acestea sunt doar câteva din caracteristicile noului sistem de management al traficului, creat după sistemul londonez, ce va deveni operaţional de la jumătatea anului viitor.

?Odată implementat, vom avea trei sisteme de prioritate în traficul bucureştean. Salvarea, Pompierii şi Poliţia vor putea să aibă undă verde de la staţiile de pronire până în zona de intervenţie, deoarece semafoarele vor fi gestionate de un centru de comandă. Astfel, sperăm noi, nu vom mai avea incidente neplăcute, în care Salvarea să nu ajungă la timp la cei în nevoie?, a declarat duminică primarul general Adriean Videanu.

Potrivit proiectului de management al traficului, marile intersecţii vor fi reconfigurate din punct de vedere rutier şi dotate cu camere video, iar mijloacele de transport ale RATB vor fi monitorizate prin satelit.

Proiectul va debuta la jumătatea lunii august, cu reconfigurarea primelor două intersecţii din oraş: Bulevardul Eroilor cu strada Carol Davila şi intersecţia Bulevardul Tudor Vladimirescu cu Calea 13 Septembrie. Municipalitatea Bucureştiului va cheltui în 2007 peste 20 de milioane de euro, finanţare de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), pentru reconfigurarea a intersecţiilor din aria inelului principal de circulaţie al oraşului şi de pe axa nord-sud a Capitalei.

De asemenea, tot din acestă finanţare, peste trei sute de autobuze ale regiei de transport vor fi dotate cu sisteme de urmărire prin satelit (GPS). Sistemul de management al traficului va avea trei componente interconectate, care vor funcţiona simultan. Prima componentă, subsistemul de control al traficului urban (UTC), va fi realizat prin refacererea instalaţiilor de semaforizare din 97 de intersecţii şi 11 treceri de pietoni, aflate pe axa nord-sud şi pe inelul principal de circulaţie al oraşului, şi care vor comunica între ele prin fibră optică.

A doua componentă, subsistemul de management a transportului public (PTM), va fi realizat prin montarea unor dispozitive de stabilire a poziţiei GPS pe mijloacele de transport în comun şi a unora care vor asigura transmisia permanantă de date şi voce, atât între vehicule, cât şi între acestea şi centrul de control.

A treia componentă - subsistemul de televiziune cu circuit închis (CCTV), va fi realizat prin amplasarea de camere de luat vederi în intersecţiile din sistem şi conectarea acestora, prin fibră optică, la centrul de control. Camerele vor permite transmisia, înregistrarea şi stocarea de imagini din trafic, cu posibilitatea transmiterii acestora la Poliţie. Toate aceste subsisteme vor funcţiona simultan şi vor fi gestionate de un centru de control. Acesta va fi amplasat într-un imobil din zona centrală a Capitalei şi va avea o cameră centrală de supraveghere a traficului, dotată cu posturi de operare şi ecrane de vizualizare, în care vor lucra operatori ai Primăriei Bucureşti, RATB şi, posibil, ai Poliţiei Rutiere.

De asemenea, Centrul de comandă va fi dotat complet, conform necesităţilor funcţionarii non-stop: dormitor, bucătărie, baie, duşuri, sală de şedinţă, sală de primire a vizitatorilor, care vor avea posibilitatea să observe activitatea centrului, fără să perturbe controlorii de trafic.

Antena3.ro

×
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close