Antena 3 Economic Auto Vești proaste pentru şoferii credincioşi. Cruciuliţele şi iconiţele de pe parbriz îi vor lăsa fără talon şi fără bani

Vești proaste pentru şoferii credincioşi. Cruciuliţele şi iconiţele de pe parbriz îi vor lăsa fără talon şi fără bani

22 Mai 2018   •   14:20
Vești proaste pentru şoferii credincioşi. Cruciuliţele şi iconiţele de pe parbriz îi vor lăsa fără talon şi fără bani
Sursa foto: Foto: cugetliber.ro

Toate accesoriile agățate de oglinda retrovizoare sau puse pe bordul mașinii sunt periculoase pentru șoferi, în condițiile în care obstrucționează vederea.

Codul Rutier îi sancționează pe șoferii care au acest obicei cu amenzi cuprinse între 1.300 de lei și 2.900 de lei.

„Constituie contravenții și se sancționează cu amendă: Aplicarea de afișe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare și semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare”, se precizează în art. 102, alin. 36 din Codul Rutier.

Pe lângă amendă, șoferilor li se reține certificatul de înmatriculate. „De asemenea, se reține certificatul de înmatriculare și se eliberează o dovadă înlocuitoare cu drept de circulație pentru 15 zile. Recomandăm tuturor să nu monteze astfel de dispozitive sau de afișe care să estompeze vizibilitatea întrucât se pun în pericol atât pe ei, cât și pe ceilalți conducători auto”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române, pentru TVR.
 

×
Subiecte în articol: şoferi parbriz

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close