Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Ghid pentru o piele tânără: 3 ingrediente anti-aging pe care să le introduci în rutina zilnică

Ghid pentru o piele tânără: 3 ingrediente anti-aging pe care să le introduci în rutina zilnică

Îmbătrânirea pielii este un proces natural, care este cauzat atât de factori intrinseci, precum genetica și schimbările hormonale, cât și de factori extrinseci, cum sunt radiațiile ultraviolete, poluarea și condițiile meteorologice.

Ghid pentru o piele tânără: 3 ingrediente anti-aging pe care să le introduci în rutina zilnică
de Redacția Antena 3 CNN    |    02 Aug 2022   •   16:03

Expunerea prelungită la soare reprezintă principala cauza de îmbătrânire prematură a pielii. Radiațiile ultraviolete afectează structura pielii, iar riscul de apariție a liniilor fine și a ridurilor crește. Cu toate că este nevoie să petrecem timp în aer liber, deoarece organismul uman produce, în mod natural, vitamina D, când este expus direct la lumina soarelui, este important să luăm câteva măsuri de precauție pentru a evita îmbătrânirea prematură a pielii.

Aplicarea produselor cu factor de protecție solară cu spectru larg de acoperire, cu cel puțin 30 de minute înainte de a ieși din casă, purtarea accesoriilor vestimentare care să ne protejeze de efectele radiațiilor ultraviolete (pălării cu boruri largi, ochelari de soare, bluze cu mâneci lungi etc), precum și evitarea expunerii la soare în orele de vârf (între 10.00 și 16.00) sunt doar câteva dintre măsurile care ne pot ajuta să reducem riscurile îmbătrânirii premature a pielii.

Totodată, o rutină de îngrijire corectă este necesară pentru menținerea elasticității, fermității și rezistenței pielii cât mai mult timp. În acest sens, există câteva ingrediente, folosite în produsele cosmetice de îngrijire a pielii, care și-au dovedit eficiența în prevenirea semnelor îmbătrânirii tenului.

Retinol

Retinolul este un ingredient puternic antiîmbătrânire, care acționează pentru a stimula refacerea celulară și pentru a crește producția naturală de colagen. Astfel, pielea devine mai netedă, iar liniile fine și ridurile sunt estompate.

Însă, pielea are nevoie de o perioadă de acomodare, pentru a putea absorbi foarte bine acest ingredient. De multe ori, persoanele cu pielea sensibila pot simți disconfort când introduc retinolul în rutina de îngrijire a pielii. Secretul constă, de fapt, în formularea acestui ingredient. Produsele cu un procent mai mic de retinol sunt recomandate la început.

Niacinamida

Niacinamida este o formă a vitaminei B3, cu puternice proprietăți antioxidante, care ajută la reducerea pierderii de apă în piele și la îmbunătățirea elasticității.

Unul dintre cele mai frecvente ingredientele active folosite în produsele antiîmbătrânire, în special în serumuri, niacinamida contribuie la calmarea iritațiilor cauzate de factorii de mediu și e benefică pentru estomparea petelor pigmentare, care, alături de linii fine și riduri, sunt o consecință a îmbătrânirii pielii.

Totodată, niacinamida are și rol fotoprotector, minimizând efectele pe care radiațiile UVA și UVB le pot avea asupra pielii.

Odată ce este introdusă în rutina zilnică de îngrijire a tenului, niacinamida lasă pielea mai fină și mai hidratată.

Vitamina C

Vitamina C este unul dintre cei mai puternici antioxidanți folosiți în produsele cosmetice pentru îngrijirea pielii. Aceasta protejează pielea de radicalii liberi, care sunt responsabili de stresul oxidativ, ce provoacă descompunerea celulelor pielii și cauzează riduri.

În plus, o altă funcție importantă a vitaminei C este că sprijină producția de colagen, proteina prezentă în mod natural în organism, care oferă elasticitate și fermitate pielii. Odată cu înaintarea în vârstă, cantitatea de colagen din organism scade, drept urmare pot apărea liniile fine și ridurile.

De asemenea, vitamina C protejează pielea de daunele solare și poate estompa hiperpigmentarea, întrucât împiedică producția de melanină. Astfel, vitamina C este utilă și în prevenirea și tratarea petelor pigmentare.

Cu toate că îmbătrânirea pielii este un proces natural, sunt câțiva factori care pot accelera apariția semnelor înaintării în vârstă, printre care se numără radiațiile ultraviolete și poluarea. Introducerea în rutina de îngrijire a unor produse cosmetice ce conțin ingrediente cu proprietăți anti-aging este o modalitate eficientă de a reduce semnele îmbătrânirii.

×
Parteneri
ANM: Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii, în aproape toată țara
x close