Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Cum i-au ucis ucrainenii din trupele speciale pe ofițerii parașutiștilor ruși, la Bahmut, într-o operațiune de noapte

Cum i-au ucis ucrainenii din trupele speciale pe ofițerii parașutiștilor ruși, la Bahmut, într-o operațiune de noapte

Grupurile de voluntari ucraineni, care au contribuit în mod esențial la apărarea Kievului în primele săptămâni ale invaziei Moscovei, au devenit, între timp, adevărate unități de profesioniști militari cu rol critic în strategia de alungare a rușilor din țară.

Cum i-au ucis ucrainenii din trupele speciale pe ofițerii parașutiștilor ruși, la Bahmut, într-o operațiune de noapte
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Iun 2023   •   19:34

Corespondentul CNN Sam Kiley a realizat un reportaj despre acești luptători, pe care i-a intervievat cu măștile pe față, dată fiind natura activității lor.

Jurnalistului i s-a relatat, între altele, o operațiune de noapte a forțelor speciale ucrainene în zona Bahmut, desfășurată în luna martie.

Obiectivul operațiunii: să demoralizeze trupele rusești prin lichidarea comandanților.

Citește și: Radu Tudor: "Răspunsul pregătit de NATO la războiul purtat de Rusia: 300.000 militari şi adaptarea descurajării nucleare"

Inițial, forțele speciale au respins un atac de noapte al rușilor. Apoi, echipa a ocupat o poziție de observație, și-a studiat inamicul și s-a infiltrat spre pozițiile acestuia.

Supravegherea electronică le-a identificat victimele.

Mai întâi, ucrainenii au ucis doi parașutiști care se apropiau de flancul lor stâng, pentru a putea ajunge la principalele ținte ale grupului: comandanții ruși de lângă Bahmut.

În cele din urmă, un ofițer este împușcat. Apoi, un al doilea. Interceptările radio le-au dezvăluit ucrainenii că rușii au pierdut în acea noapte doi ofițeri și alți cinci militari sub tirul echipelor de lunetiști.

"Rezultatul operațiunii noastre a fost demoralizarea unității aeropurtate rusești, pentru că și-a pierdut principalii lideri", spune un participant la operațiune, numit "Brabus".

Contraofensiva ucraineană: tir de mitralieră grea, dirijat cu drone

Formată atunci când Rusia a invadat Ucraina, anul trecut, această echipă de veterani lucrează în cadrul serviciilor de informații militare.

Membrii săi sunt însărcinați cu activități tactice care urmăresc un efect strategic, pe măsură ce contraofensiva ucraineană prinde contur.

În secvențele difuzate de CNN, veteranii trag cu o mitralieră grea modificată, dintr-un buncăr, în apropiere de Bahmut.

Dronele joacă un rol esențial în dirijarea tirului.

Când vine vorba de adversarii doborâți în război, ucrainenii sunt, în general, discreți.

"Am doborât o mulțime. Dar nu am stat să număr câți", spune luptătorul mascat.

"Rușii sunt cei chemați să facă numărătoarea, pentru că cea mai mare speranță a Ucrainei este ca trupele rusești să fugă în loc să lupte", conchide corespondentul CNN

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close