Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Măsuri maxime de securitate pe Dunăre. Mii de ucraineni intră în România prin Vama Isaccea, obosiţi, îngrijoraţi, înfriguraţi

Măsuri maxime de securitate pe Dunăre. Mii de ucraineni intră în România prin Vama Isaccea, obosiţi, îngrijoraţi, înfriguraţi

În România au fost luate măsuri extreme de securitate pe Dunăre. Navele civile nu mai au voie să circule. Sabrina Preda și Sergiu Cora care au transmis toată ziua de la punctul de frontieră de la Isaccea, atât pentru Antena 3 cât si pentru CNN.

Măsuri maxime de securitate pe Dunăre. Mii de ucraineni intră în România prin Vama Isaccea, obosiţi, îngrijoraţi, înfriguraţi
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    02 Mar 2022   •   18:41

Trenurile groazei sunt pline de refugiaţi.

Sunt imagini pe care până acum nu le vedeam decât în filme. Acum, acest film de groază se derulează în direct.

Războiul ajunge tot mai aproape de România

La doar câteva zeci de kilometri de noi. Mii de refugiaţi au intrat în ţară pe la vama Isaccea. Au stat în frig zile întregi, au venit pe jos, apoi au trecut cu bacul.

Au ajuns în România îngheţaţi şi disperaţi.

S-au salvat pe ei, dar povestea lor de viaţă n-are încă un final fericit, câtă vreme taţii şi soţii au rămas să lupte pentru un vis: Ucraina liberă! 

Potrivit reporterilor CNN, ruşii sunt aşteptaţi de locuitorii înarmaţi şi hotărâţi să îşi apere ţara.

În timp ce bărbaţii au rămas să înfrunte pericolul, mamele şi-au luat copiii şi au plecat către Vama Isaccea. Epuizate de un drum lung, îngheţate de frig și copleşite de griji.

În ultimele ore, aproape 2.000 de oameni au ajuns la Vama Isaccea

Speriaţi, înfriguraţi şi cu doar câteva bagaje. Cei mici sunt speriaţi și mulţi nu ştiu ce li se întâmplă.

Partea de nord a Mării Negre a fost declarată de ieri zonă de război, cu risc înalt. Specialiştii spun că nicio navă nu ar trebui să intre acum în acea zonă.

În cazul unui atac în zona Odessa, războiul ar ajunge foarte aproape de graniţele noastre.

×
Subiecte în articol: vama isaccea Dunare ucraineni
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close