Radu Vasile, un tânăr programator din Constanţa s-a născut orb, dar acest lucru nu l-a descurajat în viaţă, ba din contră.
Ambiţionat să răzbească, Radu Vasile a devenit cel mai bun IT-ist român.
Şi-a înfruntat soarta şi a primit recunoaştere internaţională. Cea mai importantă companie de profil din Statele Unite l-a premiat, iar informaticianul orb a devenit faimos şi a demonstrat că poate face performanţă.
Din nefericire, imposibilitatea de a se angaja a fost singura dramă care l-a marcat cu adevărat.
"
Toată lumea aprecia ceea ce făceam eu prin prisma handicapului de care sufăr, însă cam aceeaşi oameni puşi în faţa faptului de a mă angaja dădeau înapoi", a spus tânărul, într-un interviu acordat Neptun Tv.
Mihai Gâdea a prezentat, luni seară, la "
Sinteza Zilei", povestea informaticianului orb.
"
În 2006, când am absolvit Facultatea de Matematică-Informatică, am depus C.V.-uri şi am precizat că sunt o persoană nevăzătoare. Cei care nu citeau atent C.V-ul mă sunau şi spuneau că mă angajează. În momentul în care le spuneam că sunt nevăzător şi întrebam dacă au vreo problemă cu asta, unii răspundeau că firma lor nu-mi poate oferi lucru în condiţii optime, iar alţii îmi spuneau că nu vor orbi în firmă", a spus Radu Vasile.
"
Când am mai căpătat ceva experienţă, atitudinea lor s-a schimbat puţin. Mă chemau să-şi satisfacă o curiozitate bolnavă. Voiai să vadă şi ei cum e programatorul orb. Era o întreagă distracţie la interviuri", a adăugat tânărul informatician.
Vezi în clipul de mai sus povestea celui mai bun IT-ist român.
Urmăreşte înregistrarea integrală a emisiunii "Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea".