Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat de 84 de ani, lăsat singur pe munte de propria familie, s-a rătăcit pe Vârful Moldoveanu

Un bărbat de 84 de ani, lăsat singur pe munte de propria familie, s-a rătăcit pe Vârful Moldoveanu

A.N.
1 minut de citit Publicat la 20:17 09 Aug 2026 Modificat la 21:19 09 Aug 2026
batran salvat jandarmeria montana
sursa: captură video Jandarmeria Montană

Un bărbat de 84 de ani a fost salvat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce s-a rătăcit pe traseul spre Vârful Moldoveanu. Bătrânul urca împreună cu grupul din care făceau parte fiul, nora și nepotul lui, însă aceștia și-au continuat drumul și l-au lăsat să se întoarcă singur.

În total, bărbatul a petrecut aproximativ 36 de ore pe munte. Plecase cu grupul sâmbătă dimineața și a fost adus la baza abia duminică seara. După ce a fost coborât la baza Salvamont Nucșoara, urma să fie dus la Curtea de Argeș, de unde să fie preluat de copiii săi.

Opt ore de căutări prin întuneric

Intervenția pentru găsirea lui a durat aproximativ opt ore și a implicat jandarmii montani și salvamontiștii argeșeni.

Apelul la 112 a venit chiar de la bărbatul aflat în dificultate, trecut de miezul nopții. Epuizat, acesta le-a povestit salvatorilor că s-a despărțit de grupul cu care urca spre vârf și că, încercând să coboare singur, a ajuns pe un traseu greșit.

„Au urmat ore de căutări, prin întuneric, pe teren dificil și în zone în care comunicațiile radio și telefonice nu erau disponibile. Fiecare minut a contat. Fiecare pas al salvatorilor a fost făcut cu speranța că, la capătul drumului, îl vor găsi teafăr”, precizează Jandarmeria Montană.

În jurul orei 08:00, bărbatul a fost găsit în stare bună de sănătate.

„Pe munte, nimeni nu trebuie lăsat în urmă”

„Lecția acestei nopți este una importantă: pe munte, nimeni nu trebuie lăsat în urmă. Jandarmii montani vă recomandă să nu lăsați niciodată singură o persoană care este epuizată, accidentată, dezorientată sau care nu mai poate continua traseul. Într-un astfel de moment, câteva minute de răbdare și sprijin pot face diferența. Rămâneți împreună. Aveți grijă unii de ceilalți. Iar atunci când situația o impune, cereți ajutor”, mai precizează Jandarmeria Montană.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close