Planurile prim-ministrului britanic, Keir Starmer, pentru o resetare a relațiilor țării sale cu Uniunea Europeană riscă să eșueze dacă nu-și relaxează „liniile roșii” în negocierea cu blocul european, scrie Politico. Liderul britanic a promis că-și va readuce țara „în inima Europei”, ca parte a unor eforturi de a obține din nou sprijin pentru guvernul său, afectat grav de o „rebeliune” în interiorul Partidului Laburist.
Totuși, refuzul Marii Britanii de a renegocia reluarea integrării economice și comerciale mai ample cu Europa va pune în pericol aceste eforturi ale lui Starmer, au declarat politicieni și oficiali europeni pentru Politico.
Sandro Gozi, eurodeputat francez de centru, care conduce delegația Parlamentului European pentru relațiile cu Regatul Unit, a spus că Marea Britanie ar trebui să facă noi pași importanți, să adere din nou la Piața Unică și să contribuie la crearea Consiliului European de Securitate propus, pentru a „proteja pacea și prosperitatea pe continentul nostru”.
Organismul de apărare propus ar include Regatul Unit alături de unele state membre ale UE și este prezentat ca o modalitate prin care Europa și-ar putea reduce dependența de SUA și NATO.
Gozi l-a criticat, de asemenea, pe Starmer pentru că a exclus aderarea Regatului Unit la Piața Comună a UE sau la uniunea vamală. „Lumea s-a schimbat de când au fost trasate acele linii roșii”, a spus el.
Întrebat, la începutul acestei săptămâni, dacă ar putea să ia în calcul renunțarea la liniile sale roșii, prim-ministrul a lăsat ușa deschisă pentru o eventuală flexibilizare a poziției sale — dar doar subtil și prin omisiune.
„Ceea ce vreau să fac este să realizăm un mare pas înainte la summitul UE-Regatul Unit de anul acesta și să ne apropiem mai mult, atât în domeniul comerțului și economiei, cât și în apărare și securitate. Acest lucru va fi apoi o platformă pe care putem construi în continuare”, le-a spus el jurnaliștilor.
„Pe măsură ce facem asta, cred cu tărie că trebuie să lăsăm în urmă disputele trecutului, să nu redeschidem vechi nemulțumiri, ci să privim împreună spre viitor, la felul în care putem face această țară mai puternică și mai dreaptă — iar aceasta este abordarea pe care o voi avea”, a spus el.
Țintă în mișcare
Cea mai recentă rundă de negocieri, care are loc la aproape un deceniu după ce Regatul Unit a votat pentru ieșirea din UE, se concentrează pe un summit important între cele două părți, programat pentru această vară. Deși iulie este considerată luna cea mai probabilă, doi oficiali și-au exprimat frustrarea că data nu a fost încă confirmată, iar planurile au eșuat de mai multe ori.
Comisia Europeană a transmis că este deschisă să facă progrese pe mai multe dosare tehnice. „Avem un interes comun pentru o cooperare mai puternică, una care să producă rezultate pentru securitatea, economiile și cetățenii noștri”, a spus un purtător de cuvânt.
„În perspectiva următorului summit, lucrăm pentru a soluționa problemele-cheie din înțelegerea comună de anul trecut: un acord SPS privind standardele agricole, conectarea sistemelor de comercializare a certificatelor de emisii, un program Youth Experience și avansarea lucrărilor privind comerțul cu energie electrică”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei.
Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a spus că viitoarele acorduri cu blocul european „vor elimina bariere inutile în calea comerțului, ceea ce va stimula prosperitatea economică de ambele părți ale Canalului Mânecii și va reduce presiunea costurilor asupra familiilor din Regatul Unit”.
Însă alții atrag atenția că aceste lucruri preced anunțul lui Starmer privind un nou impuls în relația cu UE și că o apropiere mai semnificativă este puțin probabilă fără o schimbare fundamentală a relației post-Brexit.
„Cât de revoluționar poate fi fără să-și revizuiască liniile roșii?”, a întrebat un oficial european de rang înalt. „Guvernul laburist nu face asta, iar dacă va supralicita mesajul unei schimbări revoluționare în relația cu UE, toată lumea va fi dezamăgită și vor spune: «Bruxelles-ul ne pedepsește»”.
Noua dinamică UE-UK
În ciuda scepticismului, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat pentru Politico că dorința pentru o relație mai apropiată este reală.
„Există clar o nouă dinamică în relațiile UE-Regatul Unit, care nu poate fi ignorată. Se simte în atmosfera politică, se aude în conversațiile din Europa și din Regatul Unit și se vede tot mai mult și în opinia publică”, a spus Metsola.
„Summitul viitor cu Regatul Unit oferă o fereastră reală de oportunitate pentru a trece de la gestionarea post-Brexit la un parteneriat strategic autentic — începând cu domeniile în care cetățenii și companiile pot simți cel mai mult diferența: comerț, energie, securitate, mobilitate și investiții”, a spus ea.
Cei care cunosc însă mecanismele de la Bruxelles spun că va fi dificil să-i convingi pe liderii UE să accepte relații mai profunde. Ivan Rogers, fostul ambasador britanic care a coordonat pregătirile pentru Brexit, a avertizat luna trecută că „la Bruxelles, nu este în primele 20 de probleme — probabil nici în primele 50. Nu se află deloc pe agenda liderilor”.