Antena 3 CNN Actualitate Conturile ROMATSA au fost blocate de Pfizer în dosarul vaccinurilor. Ședință de urgență la Ministerul Finanțelor și reacția companiei

Conturile ROMATSA au fost blocate de Pfizer în dosarul vaccinurilor. Ședință de urgență la Ministerul Finanțelor și reacția companiei

Gina Vacariu
4 minute de citit Publicat la 22:52 01 Iul 2026 Modificat la 14:38 02 Iul 2026
avioane la sol
Proprirea ar viza următoarele sume: 3.419.721.100,56 RON, suma datorată de statul român pentru Pfizer și dobânzi, respectiv 18.564.777,07 euro,  cheltuieli de judecată. Foto: Getty Images

Conturile ROMATSA au fost blocate miercuri în urma procedurii de executare silită inițiată de Pfizer împotriva statului român. Autoritatea Aeronautică și Ministerul Finanțelor au fost informate despre măsurile de poprire, potrivit surselor Antena 3 CNN. 

UPDATE: „Regia Autonomă „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian” – ROMATSA a fost notificată de către EUROCONTROL cu privire la instituirea, la data de 30 iunie 2026, a unei măsuri de poprire asigurătorie-executorie în cadrul unei proceduri de executare silită inițiate de compania Pfizer Romania SRL împotriva statului român, pentru o sumă totală de 3.419.721.100,56 RON (principal și dobânzi), la care se adaugă cheltuieli de recuperare de 18.564.777,07 EUR.

Notificarea transmisă de EUROCONTROL vizează punerea în aplicare a obligațiilor care îi revin acestei organizații în calitate de terț poprit, conform procedurilor legale aplicabile, și privește sumele pe care EUROCONTROL le colectează pentru furnizarea, de către ROMATSA, a serviciilor de navigație aeriană de rută. În temeiul acestei notificări, EUROCONTROL are obligația legală de a declara, în termen de 15 zile, sumele deținute sau datorate statului român și de a le indisponibiliza temporar, fiindu-i interzisă efectuarea de plăți către altă persoană decât solicitantul popririi, până la soluționarea litigiului.

Precizăm că ROMATSA nu este și nu a fost parte în această procedură sau în litigiul care a generat-o, aceasta fiind îndreptată exclusiv împotriva statului român. Notificarea primită reprezintă o etapă procedurală a unei executări silite care privește statul, nu regia, ale cărei venituri sunt însă afectate.

Este a treia situație de acest tip cu care se confruntă ROMATSA prin intermediul mecanismului de colectare administrat de EUROCONTROL, după precedentele înregistrate în cauza Micula, în anii 2015 și 2019.

În acest context, ROMATSA a demarat de îndată toate măsurile necesare pentru protejarea intereselor instituției și pentru clarificarea implicațiilor juridice și operaționale ale acestei notificări. A fost contactată casa de avocatură din Belgia care a asistat instituția în precedentele menționate, în vederea analizării opțiunilor legale disponibile, inclusiv a posibilității suspendării executării măsurii dispuse. De asemenea, ROMATSA a informat de urgență Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Finanțelor, cu care se află în contact permanent pentru coordonarea demersurilor instituționale, iar în perioada următoare este programată o reuniune tehnică cu reprezentanții EUROCONTROL – Central Route Charges Office (CRCO).

În prezent sunt analizate toate consecințele juridice și financiare ale acestei situații, împreună cu autoritățile competente și cu asistența juridică de specialitate. În acest moment, serviciile de navigație aeriană furnizate de ROMATSA se desfășoară în condiții normale, fără niciun impact asupra siguranței, continuității sau calității serviciilor de trafic aerian.

ROMATSA va reveni cu informații suplimentare pe măsură ce situația va înregistra evoluții relevante”, a transmis ROMATSA într-un comunicat.

UPDATE: Potrivit surselor Antena 3 CNN, poprirea conturilor ROMATSA a fost instituită miercuri. Compania are în continuare lichidități care îi permit să mai funcționeze o perioadă, dar nu mai poate face încasări până la intervenția statului, care ar trebui să achite cele 700 de milioane de euro către Pfizer. 

De asemenea, potrivit informațiilor Antena 3 CNN, deocamdată nu este afectat traficul aerian. 

Au fost notificați cu privire la această situație gravă premierul interimar Ilie Bolojan, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, și ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță. 

Avocații statului român în acest litigiu sunt așteptați joi dimineață la Ministerului Finanțelor pentru a găsi o soluție pentru deblocarea conturilor ROMATSA. 

--Știrea inițială--

Compania europeană EUROCONTROL a notificat ROMATSA cu privire la instituirea unei popriri în cadrul procedurii de executare silită inițiate de Pfizer împotriva statului român.

Măsura vizează recuperarea a peste 3,4 miliarde de lei și 18,5 milioane de euro, iar autoritățile române încearcă să obțină suspendarea executării.

EUROCONTROL este obligată să declare executorului, în termen de 15 zile, totalul sumelor deținute sau datorate României (inclusiv prin intermediul ROMATSA), iar ulterior să indisponibilizeze sumele existente și cele care urmează să fie încasate, fără efectuarea de plăți către alte părți decât beneficiarul popririi.

Proprirea ar viza următoarele sume: 3.419.721.100,56 RON, suma datorată de statul român pentru Pfizer și dobânzi, respectiv 18.564.777,07 euro,  cheltuieli de judecată.

Sursele Antena 3 CNN au precizat că statul român a intrat în legătură cu casa de avocatură din Belgia care a reprezentat Guvernul României în cazul Micula, pentru a analiza șansele unei eventuale suspendări a executării ordinului.

În anii trecuți, Frații Viorel și Ioan Micula au executat silit statul român în repetate rânduri începând cu anul 2014, în urma unui litigiu de durată inițiat la Curtea de Arbitraj de la Washington (ICSID). Conflictul a generat sechestre pe acțiunile statului la Petrom și popriri pe conturile unor instituții precum Ministerul Finanțelor și ROMATSA.

România a pierdut în aprilie procesul cu Pfizer legat de achiziția de vaccinuri anti-Covid și a fost obligată să preia toate dozele rămase și să achite integral contractul, în valoare de aproximativ 600 de milioane de euro, a transmis tribunalul din Bruxelles. 

România nu este singura țară care a pierdut lupta juridică cu gigantul farmaceutic. Polonia a primit o decizie similară, fiind obligată să preia dozele rămase și să plătească către Pfizer aproximativ 1,3 miliarde de euro.

Cazul ROMATSA a ajuns în ședința CSAT

Amintim că un punct major pe agenda ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condusă luni de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, a fost situația ROMATSA, în contextul riscului ca o decizie a Curții de Apel București să afecteze funcționarea serviciilor de navigație aeriană, cu potențiale implicații asupra securității naționale și a traficului aerian.

Pe 27 februarie, un judecător de la Curtea de Apel București a decis suspendarea activității serviciilor de trafic aerian ROMATSA, după ce mai muți controlori de trafic au dat în judecată compania pentru discriminare în legătură cu condițiile de angajare. Decizia nu este definitivă sau executorie.

În acest context, membrii CSAT au hotărât ca Guvernul României, prin autoritățile cu atribuții în domeniu, să identifice și să implementeze măsurile necesare pentru asigurarea continuității serviciilor de navigație aeriană și pentru garantarea funcționării în condiții de siguranță a spațiului aerian național.

Decizia Curții de Apel nu este definitivă sau executorie. Acest blocaj operațional ar atrage o izolare geopolitică prin forțarea rerutării coridoarelor de tranzit europene, critice în contextul conflictelor din Vecinătatea Estică, erodând sever credibilitatea României de furnizor de securitate regională în raport cu EUROCONTROL. 

 

 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close