Antena 3 CNN Externe Doi militari români, răniţi în Afganistan în urma unui atac insurgent

Doi militari români, răniţi în Afganistan în urma unui atac insurgent

<1 minut de citit Publicat la 10:40 19 Iul 2009 Modificat la 10:40 19 Iul 2009
Doi militari români, răniţi în Afganistan în urma unui atac insurgent
Doi militari români au fost răniţi în Afganistan. Florin Jipa, şef al biroului de presă al Ministerului Apărării Naţionale a declarat că cei doi au fost răniţi în cursul nopţii trecute în baza militară română in Qalat, în urma unui atac insurgent din mai multe direcţii cu rachete şi armament portabil de infanterie. Sergentul Florin Emil Cojocaru şi caporalul Gheorghiţă Pavăl au suferit răni uşoare în zona feţei.

Militarilor li s-au acordat primele îngrijiri în baza de la Qalat şi au fost transportaţi duminică dimineaţă, cu un elicopter de evacuare medicală , la Kandahar, pentru investigaţii suplimentare şi pentru tratament de specialitate. Din datele medicale preliminare reiese că starea lor este bună.

Militarii răniţi fac parte din organica Batalionului 280 Manevră, care şi-a început misiunile în Afganistan în luna iulie. În prezent, Armata României are dislocaţi în Afganistan aproximativ 1050 de militari, care acţionează, preponderent, în provincia Zabol.

Antena3.ro

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close