Antena 3 CNN Externe Criză în Himalaya: India și China redeschid o trecătoare printr-o regiune revendicată de Nepal. Se caută acum o hartă din 1816

Criză în Himalaya: India și China redeschid o trecătoare printr-o regiune revendicată de Nepal. Se caută acum o hartă din 1816

M.L.
2 minute de citit Publicat la 08:00 20 Iun 2026 Modificat la 09:32 20 Iun 2026
trecatoare Himalaya
Trecătoarea Lipulekh e folosită de pelerinii hinduși din India care traversează Himalaya pentru a ajunge în Tibet. Foto: Getty Images

O înțelegere între India și China referitoare la redeschiderea unei trecători strategice din Himalaya a provocat nemulțumirea Nepalului, pe motiv că respectiva trecătoare trece, de fapt, prin teritoriul său. Disputa vizează regiunea Kalapani-Limpiyadhura-Lipulekh, aflată la granița dintre cele trei țări și situată între India, Nepal și provincia Tibet, aflată sub controlul și administrația Chinei.

Autoritățile de la Beijing și New Delhi au decis să redeschidă strâmtoarea Lipulekh, care să fie folosită de hinduși în cadrul unui pelerinaj pe care aceștia îl fac în zona tibetană, în perioada iunie-august.

Decizia a provocat însă protestele Nepalului, care consideră că trecătoarea trece, de fapt, printr-un teritoriu pe care îl revendică de la India.

Trecătoarea Lipulekh, folosită de pelerinii indieni care străbat Himalaya pentru a ajunge în Tibet

Nepalul consideră astfel că regiunea Kalapani-Limpiyadhura-Lipulekh fac parte din teritoriul său de drept, așa cum a fost el stabilit în urma unui tratat din 1816. Autoritățile nepaleze au solicitat Indiei să nu inițieze niciun fel de activități, precum organizarea de pelerinaje, construcția de drumuri sau activități de comerț, în această regiune.

India a respins solicitările Nepalului și a precizat că trecătoarea Lipulekh a fost o rută folosită de pelerini încă din 1954. În plus, autoritățile indiene susțin că respectivul teritoriu face parte din regiunea sa nordică, Uttarakhand.

Autoritățile de la Beijing nu au comentat în niciun fel pretențiile Nepalului.

Conform Hindustan Times, zona Tibetului - destinația acestui pelerinaj - prezintă o importanță religioasă extrem de mare pentru hinduși, budiști și adepții religiei jainiste. Credincioșii care pleacă în acest pelerinaj străbat trecătoarea Lipulekh și se deplasează la altitudini de peste 6.000 de metri în condiții de teren extrem de dificile și vreme geroasă.

În prezent, 98% din totalul frontierei Indiei cu Nepalul este „clar demarcată, dar există câteva segmente care nu sunt încă rezolvate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului indian de Externe, Randhir Jaiswal.

Nepalul cere ajutorul Regatului Unit și solicită hărți întocmite din perioada colonială pentru a rezolva disputa cu India

Originea acestei dispute teritoriale legate de trecătoarea Lipulekh datează din 1816. Nepalul consideră că regiunea Kalapani-Limpiyadhura-Lipulekh îi aparține de drept, conform Tratatului de la Sugauli, din 1816. Cu toate acestea, în 1865, englezii au mutat granița și au trecut acest teritoriul în administrarea lor.

După ce India și-a declarat independența față de Regatul Unit, acest teritoriu a rămas în posesia sa.

Recent, Nepalul a solicitat UK să prezinte hărți din perioada colonială pentru a rezolva disputa de frontieră din Himalaya. În acest fel, autoritățile de la Kathmandu vor ca Regatul Unit să medieze această dispută cu India.

Conform sursei citate, Marea Britanie a fost îndemnată să contribuie la soluționarea disputei de frontieră de lungă durată a Nepalului folosind hărți realizate în perioada colonială.

Premierul Nepalului, Balendra Shah, a declarat că revendicarea țării sale asupra unei regiuni din Himalaya este susținută de hărți din secolul al XIX-lea întocmite de britanici în perioada în care aceștia administrau India.

Prim-ministrul nepalez a mai precizat că guvernul său a solicitat în mod oficial ca Regatul Unit să medieze disputa teritorială.

„Am discutat nu doar cu India și China, ci și cu Guvernul britanic. Considerăm că și Anglia ar trebui să se implice, deoarece problema își are originea în perioada în care britanicii conduceau India”, a menţionat Balendra Shah.

Autoritățile nepaleze susțin că cei aproximativ 373 de kilometri pătrați de teritoriu sunt ocupați ilegal de India încă din timpul războiului sino-indian din 1962 și că revendicările lor sunt susținute de hărți realizate de Survey of British India între 1819 și 1879. Potrivit Nepalului, India a propus înființarea unui grup comun format din istorici, topografi și experți în probleme teritoriale pentru a analiza revendicările concurente și a identifica o soluție prin dialog.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close