„Poți încerca să minimizezi impactul pe care această situație îl are asupra sănătății tale mintale, dar a devenit imposibil”. După șase săptămâni în care a rămas blocat în Golful Persic, unul dintre cei 20.000 de marinari prinși în capcana pe care Iranul a pus-o la Strâmtoarea Ormuz spune că a ajuns la limită. Iar cu acordul fragil de încetare a focului din Orientul Mijlociu deja în destrămare, orice speranță că ar putea pleca acasă curând s-a evaporat – dacă a fost vreodată reală, cu adevărat, scrie The Guardian.
„Suntem la ancoră, în apropierea a zeci de petroliere încărcate. Nimeni nu a mișcat un deget”, a declarat pentru The Guardian membrul echipajului, unul dintre cei câteva sute de marinari ancorați în largul coastelor Emiratelor Arabe Unite, de unde are vedere directă asupra petrolierului kuweitian încărcat care a fost lovit și incendiat de o rachetă iraniană cu mai puțin de două săptămâni în urmă.
La doar câteva ore după ce încetarea focului fusese anunțată, semnele inconfundabile ale rachetelor interceptate brăzdau din nou cerul deasupra navelor lor. După o lună și jumătate de atacuri cu drone și rapoarte despre mine subacvatice, mulți marinari nu mai vor și nu mai pot să traverseze strâmtoarea – chiar dacă armistițiul le-ar permite să o facă.
„Am depus preavizul exact acum o lună”, a spus marinarul, care a vorbit prima dată pentru The Guardian acum o lună. „L-am informat pe comandant că nu sunt dispus să navighez prin strâmtoare. Este vorba despre siguranță, totul se reduce la siguranță”.
„Aproximativ 90% dintre noi vor să refuze plecarea”
La bordul aceluiași petrolier, majoritatea membrilor echipajului se simt la fel, a mai spus marinarul, precizând că aproximativ 90% dintre cei de pe navă vor să își exercite dreptul de a refuza navigația. Unul dintre colegi a suferit deja o „cădere psihică” și este supravegheat constant de ceilalți.
„Nu am nicio îndoială că astfel de cazuri se întâmplă pe toate petrolierele din jurul nostru, din cauza stresului acestei situații. Liniile telefonice de sprijin pentru marinari încearcă să ne ajute, dar de la bun început am știut cu toții că nu va fi suficient”, a spus marinarul.
De la izbucnirea conflictului, Federația Internațională a Transportatorilor (ITF) a primit aproximativ 1.000 de solicitări de la marinari aflați pe 300 de nave diferite. În jur de 20% dintre ele veneau din partea celor care cereau repatrierea. Alte îngrijorări țineau de plata salariilor sau de accesul la resurse esențiale – combustibil, hrană și apă.
După atacul recent asupra petrolierului kuweitian Al-Salmi, lovit la doar câteva mile depărtare, marinarul a sunat pentru prima dată la o linie telefonică de ajutor.
„Eram puțin copleșit și nu eram sigur dacă pot gestiona ceea ce simțeam. Este important pentru mine ca ceilalți să nu mă vadă plângând. M-a ajutat, pur și simplu să îmi vărs toate sentimentele în fața unui necunoscut”, spune el.
„Ce vrei, de fapt, e să scoți oamenii din situația asta”
Asistența și liniștirea oferite de la distanță au, însă, limitele lor, potrivit lui David Appleton, lider al sindicatului Nautilus, care reprezintă personalul navigant.
„Toată lumea face tot ce poate pentru a ajuta, dar ceea ce vrei, de fapt, este să scoți oamenii din situația asta”, a declarat el.
„Pe lângă povara psihică a amenințării cu violența – faptul că stai acolo aproape ca o țintă ușoară –, mai este și incertitudinea, faptul că nu știi cât va dura”, a adăugat Appleton.
Deteriorarea accelerată a sănătății mintale a celor blocați pe petroliere a reaprins apelurile ca armatorii să își înlocuiască echipajele cu marinari dispuși să preia locurile. Potrivit reglementărilor maritime, companiile de shipping nu pot forța marinarii să lucreze în zone periculoase, dar există întotdeauna cineva suficient de disperat încât să accepte munca.
„Singura diferență dintre ei și noi este alegerea”
„Majoritatea potențialilor înlocuitori ai noștri sunt marinari ucraineni – cei care sunt departe de casă, care cheltuie bani în țări europene străine pentru că nu se pot întoarce acasă”, explică marinarul.
Companiile de shipping sunt obligate să dubleze plata pentru membrii echipajului care lucrează în zone periculoase. Sunt așteptate să găsească marinari interesați de promovări și să le ofere grade superioare la semnarea contractului. De asemenea, îi vor căuta pe cei care au stat cel mai mult timp pe uscat și au nevoie urgentă de muncă.
„Singura diferență dintre ei și noi este alegerea”, a mai spus marinarul. „Cel puțin ei vor face o alegere venind aici, indiferent de motivul pentru care o vor face”.
Marinarii de pe petrolier speră ca, în săptămânile următoare, nava lor să fie dusă într-un punct de ancorare unde un nou echipaj să îi poată înlocui pe cei care nu mai vor sau nu mai pot să continue.
„Căpitanul a avut o conversație informală cu managerul nostru de echipaj, care încerca să convingă oamenii să rămână la bord până când vom ajunge la portul de descărcare, dar căpitanul a respins imediat această idee”, a povestit marinarul.
„Este cea mai grea situație în care m-am aflat vreodată”
„Nu sunt în starea psihică necesară pentru a îndeplini vreo sarcină intensă, după tot ce s-a întâmplat. Este cea mai grea situație în care m-am aflat vreodată”, a mărturisit acesta. Nu are nicio garanție că se va mai întoarce vreodată pe mare.
„Am lucrat pe petroliere toată viața. Să plec înseamnă să renunț la tot ce am construit. Dar să rămân în această meserie înseamnă că există riscul să trebuiască să mă întorc aici la un moment dat. Voi putea lua această decizie abia după câteva luni de odihnă, departe de acest petrolier. Acasă”, a încheiat el.
Ştiri video recomandate
