Hui Ka Yan, fondatorul companiei imobiliare chineze Evergrande, a pledat vinovat pentru mai multe acuzații grave, între care delapidarea activelor companiei și luare de mită, scrie BBC care citează un comunicat al instanței. Cândva cel mai mare dezvoltator imobiliar al țării, Evergrande ajunsese la o capitalizare bursieră de peste 50 de miliarde de dolari, înainte ca modelul său de creștere bazat pe datorii uriașe să intre în criză, în 2021.
Presa de stat chineză a relatat că Hui și-a exprimat regretul în timpul audierii publice desfășurate pe 13 și 14 aprilie, la Shenzhen, iar tribunalul a anunțat că un verdict va fi pronunțat ulterior.
Pledoaria de vinovăție marchează un nou moment important în prăbușirea Evergrande, compania al cărei colaps a zguduit sectorul imobiliar din China și a pus o presiune uriașă pe investitori, bănci și cumpărători de locuințe.
În instanță s-a arătat că Evergrande a încasat milioane de dolari din avansurile plătite de cumpărători pentru locuințe care urmau să fie construite, însă o parte din acești bani nu a fost folosită pentru finalizarea proiectelor promise. Fondurile au fost redirecționate către noi dezvoltări, iar consecința a fost apariția a sute de ansambluri rezidențiale neterminate în întreaga Chină.
La momentul prăbușirii, grupul avea aproximativ 1.300 de proiecte în 280 de orașe.
Evergrande a devenit simbolul exceselor din sectorul imobiliar al Chinei
Compania s-a extins agresiv, sprijinită de împrumuturi masive, iar datoriile sale au ajuns la circa 300 de miliarde de dolari, ceea ce a transformat-o în cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume. Problemele s-au agravat după ce Beijingul a introdus în 2020 reguli mai dure pentru limitarea gradului de îndatorare în sectorul imobiliar, forțând compania să vândă active și apartamente la discounturi masive pentru a atrage lichidități.
Prăbușirea Evergrande este considerată unul dintre factorii care au declanșat criza prelungită din piața imobiliară chineză, aflată pe un trend descendent încă din 2021 și care a afectat puternic creșterea economică a țării.
Prețurile locuințelor au coborât la cele mai reduse niveluri din ultimii 15 ani, iar autoritățile au ajuns chiar să cenzureze online mesajele prea pesimiste despre piața imobiliară, semn al sensibilității subiectului la Beijing.
În martie 2024, Hui Ka Yan, cunoscut și sub numele de Xu Jiayin, a fost amendat cu 6,5 milioane de dolari și i s-a interzis pe viață accesul pe piața de capital din China, după ce autoritățile au concluzionat că Evergrande și-a supraevaluat veniturile cu 78 de miliarde de dolari.
Este o cădere spectaculoasă pentru omul de afaceri care, în 2017, era considerat cea mai bogată persoană din Asia, cu o avere estimată de Forbes la 42,5 miliarde de dolari.
Povestea lui Hui a fost mult timp prezentată drept imaginea ascensiunii economice chineze. Născut într-un mediu modest din China rurală și crescut de bunica sa, el a intrat în afacerile imobiliare înainte de a fonda Evergrande, în 1996. Compania sa a crescut exploziv pe fondul boomului economic alimentat de credit, apoi s-a extins mult dincolo de imobiliare, investind în mașini electrice, alimente și băuturi, dar și în fotbal, prin preluarea clubului Guangzhou FC.
Totuși, amploarea imperiului construit de Hui nu s-a dovedit sustenabilă. Evaluarea bursieră a Evergrande s-a prăbușit cu 99% înainte ca acțiunile companiei să fie retrase de la Bursa din Hong Kong, în august 2025, după mai bine de 15 ani de tranzacționare. În urmă au rămas datorii uriașe, proiecte nefinalizate și una dintre cele mai vizibile crize corporative din istoria recentă a Chinei.
Ocean Flower Island, supranumit„Dubaiul Chinei”, e cel mai spectaculos simbol al acestui eșec
Proiectul, un arhipelag artificial construit în largul insulei Hainan, în Marea Chinei de Sud, trebuia să devină versiunea chineză a celebrelor insule în formă de palmier din Dubai, scrie The New York Times.
Evergrande a investit aproximativ 12 miliarde de dolari în această dezvoltare grandioasă. Doar că, în loc să devină o destinație de lux de referință, proiectul a rămas doar parțial realizat și s-a transformat într-un monument al ambiției fără limite, susținută de datorii.
Astăzi, Ocean Flower Island oferă imaginea clară a colapsului: un mall uriaș fără magazine, un parc de distracții fără vizitatori, zeci de blocuri aproape finalizate, dar abandonate, plaje nesigure pentru turiști și clădiri rămase neterminate, unele ajunse între timp inundate.
Deși Evergrande a livrat înainte de prăbușire circa 60.000 de apartamente, alte zeci de turnuri rezidențiale nu au mai fost vândute și zac pline de moloz. Autoritățile locale controlează acum o mare parte din proiect, însă nu au o soluție clară pentru a salva insulele artificiale de la degradare totală.