Cel mai înalt zgârie-nori nelocuit din lume, Goldin Finance 117, care se construiește în China de 18 ani, este aproape gata, informează Newsweek. Clădirea va avea 596 de metri înălțime.
Goldin Finance 117 se află în orașul Tianjin din China și este în prezent cea mai mare clădire neocupată din lume, conform Cărții Recordurilor.
La finele lunii martie, constructorii au început instalarea pe vârful clădirii, a unei coroane în formă de diamant, cu o greutate de 7,6 tone, conform presei chineze.
Ridicarea acestei structuri din oțel la acea înălțime e considerată o etapă majoră în finalizarea construcției, conform agenției de stat chineze Xinhua.
Lucrările de construcţie la cel mai înalt zgârie-nori abandonat din lume au fost reluate anul trecut, după ce se aflase în conservare din 2015.
China domină construcțiile de zgârie-nori la nivel global. Cea mai înaltă clădire, de 1 kilometru înălțime, se construiește însă în Arabia Saudită
Lucrările la clădirea de 117 etaje au început în 2008.Potrivit firmei de arhitectură P&T Group, clădirea va găzdui spaţii de birouri şi un hotel de de cinci stele la ultimele etaje.
Cunoscută și sub denumirea de Turnul China 117, clădirea se află în categoria zgârie-norilor superînalți, cu înălțimi de peste 300 de metri.
Clădirea a atins înălțimea de 595,5 metri în septembrie 2015. Lucrările au fost suspendate în decembrie același an, după ce dezvoltatorul imobiliar s-a confruntat cu probleme financiare.
China continuă să domine construcţiile de zgârie-nori la nivel global. Din cele 133 de clădiri de peste 200 de metri înălţime construite în întreaga lume anul trecut, 91 au fost ridicate în China.
În ultimii 10 ani, alte două clădiri din China au depăşit ca înălţime Goldin Finance117, deci la finalizarea lucrărilor clădirea abandonată va fi a treia cea mai înaltă din ţară şi a şasea la nivel mondial, iar până la finalul deceniului, după finalizarea Jeddah Tower din Arabia Saudită şi Burj Azizi din Dubai, va coborî pe locul opt.
Turnul Jeddah, din Arabia Saudită, care va fi cea mai înaltă clădire din lume, când va fi finalizat, va avea un kilometru înălțime. Construcția la turnul Jeddah a început în 2013, a fost oprită în 2018, reluată în 2023 și se speră a fi finalizată în august 2028.