O persoană a murit şi alte patru au fost rănite după ce o navă de pescuit turcească a fost atacată vineri în Marea Neagră, în apropierea peninsulei Crimeea, a anunţat Garda de Coastă turcă, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Atacul a vizat nava de pescuit sub pavilion turcesc DURU 67, în largul oraşului Sevastopol, vestul peninsulei Crimeea, teritoriu ucrainean anexat de Rusia.
Nava turcească s-a scufundat după atac, a explicat comandamentul Gărzii de Coastă.
Autoritățile turce nu au oferit alte detalii despre circumstanţele producerii atacului şi nu au precizat cine este vinovat de scufundarea navei de pescuit.
Ştiri video recomandate