Lovitură de proporţii în presa de stat din Ungaria. Postul public de televiziune şi site-ul acestuia, care timp de 16 ani ar fi difuzat propaganda regimului Orban, şi-au suspendat emisia marţi. De asemenea, postul public de radio difuzează emisia postului de muzică clasică, echivalentul Radio România Muzical.
Potrivit assets.telex.hu, pe site şi pe transmisiunea TV apare textul: "Presa publică nu poate minţi. Ne cerem scuze că am făcut asta timp de mulţi ani. Presa publică se transformă acum, pentru ca pe viitor să fie independentă şi credibilă. Pentru moment, suspendăm transmiterea ştirilor. Rămâneţi cu noi".
Iar postul public de radio difuzează emisia postului de muzica clasică, echivalentul Radio România Muzical.
Măsura vine după ce, săptămâna trecută, guvernul condus de Peter Magyar a numit un nou director general la conducerea trustului care administrează posturile publice de radio şi TV şi agentia de presa MTI.
Peter Magyar ameninţase deja presa de stat
Peter Magyar anunţase încă din luna aprilie, la postul public de radio din Ungaria, că va scoate de pe post buletinele de știri ale presei de stat imediat ce va forma guvernul, acuzând instituțiile media că au răspândit frică și minciuni pentru a-l menține la putere pe premierul în exercițiu, Viktor Orban.
"Au creat teamă în sufletul oamenilor maghiari, în copiii noștri, o nebunie de război; au servit nebunia de război a guvernului, au creat teamă în bunicii noștri, în rudele noastre în vârstă și, ca să nu mai spun altceva, au otrăvit sufletul oamenilor în pauzele transmisiunilor sportive.
În mine nu există nicio dorință de răzbunare și, de exemplu, să nu existe neînțelegeri, aceasta nu este o revanșă personală. Degeaba m-au ocărât în toate modurile posibile, dimineața, la prânz și seara, pe mine, familia mea, pe cei apropiați mie, o mulțime de oameni civili.
Vom avea nevoie de puțin timp pentru a adopta o nouă lege a mass-media, pentru a înființa o nouă autoritate în domeniul mass-media și pentru a crea condițiile profesionale necesare ca mass-media de stat să își îndeplinească efectiv rolul”, a spus atunci Magyar.