Guvernul american i-a avertizat pe aliații săi europeni, inclusiv pe Regatul Unit, Polonia, Lituania și Estonia, că vor trebui să se aștepte la întârzieri lungi pentru livrările de armament american, în condițiile în care armata SUA are nevoie să-și refacă stocurile după războiul împotriva Iranului, relatează FT.
Pentagonul a informat țările europeen că trebuie să se aștepte la întârzieri mai ales la livrările de sisteme de rachete, conform a nouă surse familiarizate cu discuțiile. Două surse au spus că există discuții și despre amânarea unor livrări spre Asia.
Întârzierile sunt generate mai ales de îngrijorările armatei SUA față de stocurile sale, în condițiile în care a consumat un volum uriaș de armament pentru loviturile împotriva Iranului.
Armata americană a fost forțată deja să mute arme din alte regiuni, inclusiv din Indo-Pacific, pentru a-și acoperi golurile.
În același timp, războiul din Iran a mai dezvăluit o slăbiciune – americanii se întreabă acum dacă ar avea suficiente stocuri pentru a opri o ipotetică invazie a Chinei în Taiwan.
Anunțul vine într-un moment complicat pentru relația transatlantică
Pe lângă faptul că pornește alarmele în Europa, întârzierea livrărilor înseamnă vești proaste și pentru Ucraina, care se teme în continuare că ajutorul american, deja scăzut masiv și contracost în epoca Trump 2.0, ar putea să se oprească de tot.
Întârzierile vor afecta stocurile europene de muniție HIMARS, Nasam și alte sisteme de rachete care sunt folosite de apărătorii ucraineni.
HIMARS sunt sisteme mobile de rachete produse de Lockheed Martin, în timp ce Nasam sunt rachete sol-aer cu rază medie de acțiune și sunt produce în parteneriat cu Raytheon și compania norvegiană Kongsberg.
Pentagonul a transmis că „evaluează cu atenție noile solicitări de echipamente din partea partenerilor, precum și cazurile existente de transfer de armament, pentru a se asigura că acestea sunt aliniate cu nevoile operaționale”. Instituția a refuzat să ofere detalii, invocând „caracterul sensibil din punct de vedere operațional al acestor chestiuni”.
Întârzierile apar într-un moment tensionat în relațiile transatlantice. Donald Trump i-a criticat pe aliați pentru că nu fac mai mult pentru a sprijini campania SUA împotriva Iranului. Mai multe surse au spus că întârzierile nu vizează pedepsirea Europei, ci reflectă îngrijorările armatei SUA legate de nivelul stocurilor.
„Pentagonul ar putea fi nevoit acum să ducă un război de durată în Orientul Mijlociu și, în același timp, încearcă disperat să consolideze descurajarea în Indo-Pacific”, a spus Tom Wright, fost oficial în administrația președintelui Joe Biden, în prezent la Brookings Institution. „Este mai mult decât dispus să lase Europa deoparte pentru a face acest lucru. Europa trebuie să își reconstruiască industria de apărare în ritm accelerat”.
Trump a respins, vineri, îngrijorările legate de stocuri. „Avem stocuri peste tot în lume și le putem folosi dacă este nevoie”.
Întârzieri și în Asia
Experții în securitate spun că și aliații SUA din Asia ar trebui să se pregătească pentru întârzieri. Japonia și Coreea de Sud, de exemplu, se bazează pe diverse sisteme americane, inclusiv interceptori Patriot, pentru apărare.
Sistemele NASAMS nu au fost folosite pe scară largă în conflictul cu Iranul, însă Financial Times a relatat că SUA pregătesc un pachet de vânzări de armament de dimensiuni record pentru Taiwan, care ar include NASAMS și interceptori Patriot. Componenta NASAMS este estimată la aproximativ șase miliarde de dolari.
„Aliații din Asia subestimează probabil impactul deficitului de muniție al SUA asupra lor și durata acestui impact”, a spus Christopher Johnstone, fost oficial de rang înalt al Pentagonului.
„Japonia era deja profund frustrată de întârzierile în livrarea unor sisteme pentru care a plătit, inclusiv rachetele de croazieră Tomahawk”, a adăugat el. „Această realitate va determina Japonia, Coreea de Sud și alți aliați să acorde mai multă atenție opțiunilor proprii sau non-americane, chiar și în domenii în care echipamentele americane sunt clar superioare”.
Companiile americane din domeniul apărării încearcă să crească rapid producția de armament esențial, inclusiv interceptori Patriot. Trump a spus luna trecută că firmele au convenit să „cvadrupleze” producția acestor sisteme avansate. Cu toate acestea, stocurile vor rămâne sub presiune, deoarece termenele de livrare se întind deja pe mai mulți ani.
Amiralul Samuel Paparo, comandantul pentru regiunea Indo-Pacific, a declarat luna trecută că ar putea dura până la doi ani până când marii contractanți din domeniul apărării vor reuși să crească producția la nivelul necesar pentru a acoperi deficitul de stocuri.
Guvernul american a mai amânat, în trecut, livrările de armament către aliați. Administrația Biden a suspendat, în 2024, livrările de interceptori pentru sistemele Patriot și NASAMS către alte țări, pentru a accelera trimiterea lor către Ucraina. Însă cel mai recent avertisment adresat aliaților europeni este mai serios, din cauza amplorii mai mari a problemei.
Printre aliații și partenerii SUA care utilizează NASAMS se numără Taiwan, Norvegia, Finlanda, Spania, Țările de Jos, Lituania, Indonezia, Australia, Ungaria, Ucraina, Danemarca, Qatar și Oman. Potrivit Lockheed Martin, 14 parteneri ai SUA folosesc sistemul HIMARS, inclusiv Taiwan, Ucraina, Polonia, Estonia, Australia și Emiratele Arabe Unite.
Presiunea asupra stocurilor afectează deja Ucraina. Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat că livrările de armament american pentru Ucraina au înregistrat întârzieri de la începutul războiului cu Iranul. Întârzierile au făcut, uneori, ca lansatoarele Patriot să rămână fără rachete în timpul atacurilor cu rachete ale Rusiei, potrivit președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.
