Mama copilului, în vârstă de 42 de ani, nu pare a fi alarmată de situaţia în care se află acesta. ?E în creştere...pe verticală şi orizontală. Ce pot să fac eu în privinţa asta? Aşa l-a creat Dumnezeu?.
Pe de cealaltă parte, medicii sunt îngrijoraţi pentru starea de sănătate a băiatului. La aproximativ 1,55 m înălţime, greutatea acestuia este mult peste limita normală. Potrivit doctorilor, băiatul este predispus bolilor de inimă, cancerului şi diabetului.
Băiatul este vedeta oraşului său natal. Cunoscuţii îl îndrăgesc şi nu scapă nici o ocazie de a-i dărui dulciuri şi băuturi răcoritoare, arată The Sun. Întrebat dacă vrea să să fie slab, copilul a răspuns: ?Nu ştiu...De fapt, îmi place cum sunt acum!?.
Băiatul are doi fraţi mai mari, de 21 şi respectiv 17 ani, care nu au probleme cu greutatea.
La naştere, Dzhambik a avut greutatea unui bebeluş normal. Cu trecerea timpului, lucrurile s-au schimbat: ?Când era bebeluş, Dzhambik se îngrăşa de două ori mai repede decât alţi copii de aceeaşi vârstă?, susţine mama acestuia.
Până în prezent, nici un medic nu a reuşit să stabilească motivele obezităţii copilului. ?Când avea cinci ani, l-am dus la o clinică din Moscova unde i-au făcut tot felul de teste care au arătat că este sănătos. Dacă medicii mi-au spus că este sănătos, eu nu-mi fac probleme. Cred că o să aibă o viaţă lungă şi sănătoasă?, a declarat mama băiatului.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate