ANM a emis, duminică, o serie de avertizări de vreme rea în ţara noastră. Va ploua torenţial în mai multe zone din România, iar la altitudini înalte va ninge. Şi vântul va bate puternic. De duminică, la ora 10.00, până luni la ora 10.00, sunt în vigoare un Cod portocaliu şi Cod galben de ploi.
Avertizare de ploi moderate şi ninsori:
- Interval de valabilitate: 01 noiembrie, ora 10 – 04 noiembrie, ora 20
- Fenomene vizate: ploi moderate cantitativ; la altitudini în general de peste 1700 m precipitații mai ales sub formă ninsoare și strat de zăpadă; intensificări ale vântului Zone afectate.
Va ploua moderat cantitativ în Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Cantitățile de apă vor fi în general de 30...50 l/mp. La munte, la altitudini în general de peste 1700 m, în special în Carpații Meridionali, vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă în general de 10...30 cm.
Vântul va avea intensificări temporare în regiunile sudice și sud-estice, iar pe parcursul zilei de miercuri (4 noiembrie) în cele estice, cu viteze în general de 40...50 km/h, iar pe crestele montane vor fi rafale de 60...80 km/h, viscolind ninsoarea.
Cod galben de ploi torenţiale
- Interval de valabilitate: 01 noiembrie, ora 10 – 02 noiembrie, ora 10
- Fenomene și zone vizate: ploi însemnate cantitativ în județele Dolj, Olt, zona joasă a județelor Mehedinți, Gorj și Vâlcea, precum și în sudul județului Hunedoara
În intervalul menționat, în județele Dolj, Olt, în zona joasă a județelor Mehedinți, Gorj și Vâlcea, precum și în sudul județului Hunedoara va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25...35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
Cod portocaliu de ploi torenţiale
- Interval de valabilitate: 01 noiembrie, ora 10 – 02 noiembrie, ora 10
- Fenomene vizate: precipitații importante cantitativ
Zone afectate: conform textului și hărții
![]()
Vor fi precipitații importante cantitativ în vestul Carpaților Meridionali și în zona submontană a Olteniei și se vor acumula 50...70 l/mp. Va ploua, iar la altitudini în general de peste 1700 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă de 20...40 cm.
Cod galben de vânt puternic
- Interval de valabilitate: 02 noiembrie, ora 08 – 03 noiembrie, ora 10
- Fenomene vizate: intensificări ale vântului
- Zone afectate: cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei
![]()
Cod galben de ploi torenţiale luni-marţi
- Interval de valabilitate: 02 noiembrie, ora 10 – 03 noiembrie, ora 10
- Fenomene și zone vizate: ploi însemnate cantitativ în județele Călărași, Ialomița și Constanța
În intervalul menționat, în județele Călărași, Ialomița și Constanța va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25...35 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
![]()