Vremea se strică de marți în toată țara. Meteorologul ANM Florinela Georgescu a anunțat, la Antena 3 CNN, că temperaturile vor scădea brusc și vor veni ploile și ninsorile, chiar și în afara zonelor montane. De asemenea, „există probabilitate foarte mare” ca aceasta să fie și vremea de Paște.
Florinela Georgescu, director de prognoza ANM: Intrăm într-adevăr într-un proces de răcire a vremii începând de mâine. Deocamdată, astăzi avem temperaturi ridicate în toată țara, maxime în general de peste 20° ajungând spre 25° chiar în partea de sud a teritoriului.
De mâine, începe să se răcească vremea. Vom simți, în special în a doua parte a săptămânii, valorile mult mai scăzute față de ce avem astăzi, astfel încât începând de joi, maximele se vor situa în general doar între 6 și 12 grade, poate mai ridicate puțin în Dobrogea.
Pe parcursul nopților, cel puțin în partea centrală a teritoriului, nordul și centrul teritoriului, vor fi temperaturi ușor sub 0°, ceea ce înseamnă că vremea va deveni rece pentru această perioadă din an.
Atenționările emise în această dimineață, trei la număr, vizează intensificările vântului. Din această după-amiază, cel puțin jumătatea de nord a teritoriului va avea intensificări, de 50-70km/h mâine mare parte a țării, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 100-120km/h
Răcirea aduce și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. La munte, pe creste va fi viscol, iar începând de mâine noapte, în partea centrală, estică, sud-estică a teritoriului, precipitațiile vor fi posibil și sub formă de lapoviță și ninsoare, nu doar ploaie.
Vestea bună este că, deocamdată, până spre joi, aceste precipitații vor fi slabe cantitativ, dar în a doua parte a săptămânii este foarte probabil ca acestea să devină ceva mai importante și să se extindă în mare parte a teritoriului.
Deși există încă o incertitudine referitoare la modul detaliat în care va evolua vremea, sâmbătă și duminică, există probabilitate foarte mare să rămânem cu temperaturile mai scăzute decât ar fi firesc și cu precipitații sub formă de ninsoare, cel puțin în zonele montane.