Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după regionala PSD Bucureşti-Ilfov, că aproape toţi membrii social-democraţi care au luat cuvântul au cerut ca partidul să iasă din Coaliţia de guvernare şi să intre în Opoziţie. "Vă spun sigur că nu rămânem în forma actuală, după 20 aprilie", a declarat Grindeanu, care a transmis şi că PSD are un "bolojenist", pe primarul Buzăului, Constantin Toma, care se opune mutării în Opoziţie.
”În 20 aprilie avem votul, şi astăzi desfăşurătorul a fost acelaşi ca şi în celelalte întâlniri regionale. Am prezentat situaţia la zi şi eu şi colegii din guvern, pornind de la vicepremier şi continuând cu miniştrii prezenţi, imaginea guvernării, autoevaluarea pe care şi-au făcut-o sau ne-o facem, vizavi de prezenţa noastră în coaliţie şi în guvern. Şi după aceea am prezentat scenariile în care putem intra odată cu votul din 20 aprilie”, a spus liderul PSD Sorin Grindeanu, după întâlnirea regională Bucureşti-Ilfov a partidului.
”Poate aici, la Bucureşti, ca să trag o concluzie, până am ieşit noi din sală, aici cam toată lumea care a luat cuvântul a cerut să trecem în opoziţie. Aproape toată lumea”, a adăugat liderul PSD, Sorin Grindeanu.
Preşedintele social-democraţilor a dezvăluzit că excepţia din partid este Constantin Toma, primarul Buzăului, care se opune trecerii în Opoziţie.
"Un singur om s-a exprimat pe toate cele 6 întâlniri regionale. Avem şi noi bolojenistul nostru. Evident, Toma de la Buzău", a spus Grindeanu.